Sunday, 19 March 2017

The Londoner #162

Adică de prin metropolă adunate:

Zilele trecute, la o cafenea italiană din Crouch End
  • Luna trecută ne-a vizitat Storm Doris, o furtună care pe mine m-a prins la birou și care mi s-a părut absolut banală. Începusem s-o ironizez și să consider că britanicii se panichează aiurea din nou, exact ca în cazul ninsorilor și caniculei, însă din păcate lucrurile au fost mai serioase decât am crezut
  • M-a abordat o englezoaică pe stradă în timp ce făceam poze, spunându-mi că basca mea trademark e cool. Bă, dar niciodată nu m-ar agăța și pe mine o tipă mișto. De ce am baftă doar de femei care nu mă interesează? 

  • Brexit-ul a afectat migrația netă în UK, care a scăzut sub 300.000 pentru prima dată în ultimii doi ani. E drept că vorbim aici de un calcul făcut în septembrie anul trecut, la doar 3 luni după Brexit. Anul ăsta vom avea date de o mai mare acuratețe în privința migrației.
  • Un alt efect al Brexit-ului ar fi că Londra nu mai este cel mai scump oraș din lume, susține TimeOut. Bine bine, măi băieți, dar asta știam de mai multă vreme. Nu cred că are legătură cu Brexit-ul. Același site ne spune și faptul că s-a întețit hate crime-ul în Londra, tot din cauza Brexit-ului. Eu oricum nu spun aproape nimănui că-s român, decât dacă-s nevoit și am de completat vreo hărțoagă. Ah, mint. I-am spus unui Gigel care venise să ne facă inspecția periodică la gaze. M-a întrebat de unde sunt și i-am zis că-s din România. N-a mai spus absolut nimic omul, nici măcar un simplu "ok".  Păi ce ar putea spune?
  • Sorella a avut ceva treburi prin Mayfair săptămâna trecută și pe o stradă a dat peste filmările la următorul sezon The Crown. Holy smokes, numai de-aș fi fost eu acolo c-o și invitam pe Claire Foy la un suc, cu sau fără bască. 
  • În deplină concordanță cu era decadentă pe care o trăim (mă refer acum doar din punct de vedere artistic), pe aici face furori noul șlagăr lansat de puiul de găină plouat, idolul fătălăilor născuți la trecerea dintre milenii. Aud căcatul ăla de piesă din mașinile oprite la stop și din telefoanele navetiștilor din bus, pe post de ringtone. Și văd acum că acest clip a avut 420.330.411 de vizualizări în doar 50 de zile. 420 de milioane, mânca-ți-aș.  Eu n-aș mai putea trăi cu mine însumi știind că l-am făcut multimilionar pe limbricul ăsta. 
  • Dacă aveți răbdare vă invit să parcurgeți un foto-reportaj publicat de Financial Times și intitulat The Shard: The Secret Life of a Skyscraper. E cam figurist site-ul ăstora, după primul click te pune de regulă să bagi un subscription, altfel nu mai poți accesa articolele. Sper să puteți intra. Printre personajele de tot soiul care lucrează în The Shard este menționat și un român care spală geamurile pe exterior, adică face un fel de sport extrem. 
"The Shard towers over the City from its position on the south bank of the River Thames. At 310m and with 95 storeys, it is the tallest building in western Europe, already integral to the capital’s skyline after only four years and visible from vantage points across distant suburbs, from Primrose Hill to Richmond.
[...]
For Alina Artamonova, a guest ambassador who welcomes paying customers to see the views on the 72nd floor, working at the Shard is a meditative experience. “Up so high is very peaceful. It makes you think about your life... and what you want to do one day.”

  • Am dat unfollow prestigiosului The Guardian pentru că de când funcționăm pe bază de Brexit și Trump a devenit extrem de manipulant (sau poate ca doar acum am observat eu asta). Deși sunt la rândul mei anti-Brexit și anti-Trump, ca și The Guardian, nu suport când observ că o anumită instituție de presă se încordează din toți mușchii pentru a mă face să gândesc și să simt într-o anume direcție, exagerează și postează obsedant numai în acea direcție. Este evident că un astfel de jurnal nu mai este deloc obiectiv și prefer să mă delimitez de cei care fac presă în acest fel. 
  • Un restaurant asiatic din Crouch End s-a reprofilat recent, transformându-se într-un burger café. Nu e localul din poza de mai sus, ci ăsta. Stăteam la un chat cu boss-ul (care nu e nici chinez și nici britanic, ci arab) și am aflat că de când cu Brexit-ul s-a scumpit prețul peștelui și, cum nu mai era rentabil s-o ardă eijăn, a dat-o pe burgeri și cafele. Mi-a spus că-i plac foarte mult oamenii din zonele înconjurătoare, nu doar the Crouch Enders, care vin în cartier cu diverse treburi și se opresc și la cafeneaua lui. Cât eram acolo o mămăiță a intrat în local să-i complimenteze cafeaua și muzica latină, ba chiar a dansat un pic, pentru a fi mai convingătoare. You gotta love this people. 
  • Și apropo de mâncare, n-o mai fi Londra cel mai scump oraș din lume, însă e musai să fie cel mai cel la multe alte capitole, prin urmare s-a autoproclamat the world’s leading culinary destination și în luna iunie vom avea aici un food festival în urma căruia este evident că vom rămâne cu câteva pounds mai săraci și cu mai multe pounds mai grași.