Wednesday, 29 March 2017

M-am ascuns de Brexit în Muswell Hill

Au trecut mai bine de 2 ani de când menționam pe blog acest cartier nord-londonez, dar până în urmă cu două zile mă aflam într-o gravă eroare în ceea ce-l privește. Long story short, îi dădusem numai târcoale pe la poale (iaca rimă), fără a-l vizita cu adevărat. Luni seara am făcut o plimbare și m-am aventurat sus pe deal, descoperind astfel singurul cartier care pot spune că rivalizează cu al meu minunat Crouch End.

M-a lovit, ce mai. Muswell Hill mă aștepta ca o mică Italie, cu restaurante și cafenele la tot pasul (n-am văzut pubs, dacă vă vine să credeți), biserici vechi, străzi în pantă care se interesectează în sensuri giratorii în vîrful dealului și priveliști senzaționale asupra Londrei.

Sătul de știrile despre Brexit și de job applications, azi am oprit televizorul și m-am dus iar în Muswell Hill să fac poze și să savurez un mic dejun târziu. Luni seara fotografiasem doar cu telefonul, dar azi am revenit înarmat corespunzător pentru un shooting pe cinste. Odată ajuns acasă n-am mai editat pozele cu ViewNX2, așa cum o făceam de obicei, ci le-am lucrat direct în Snapseed. Și rezultatele cred că se văd. Vă recomand să-l instalați și pe computer, nu doar pe telefon, mai ales că recunoaște fișierele RAW.

În vremurile tulburi care ne așteaptă, Muswell Hill poate fi mica mea oază de liniște.










Iată și magazinașul controversat, menționat aici pe blog în decembrie anul trecut














Nu am două camere și nici nu m-am pozat în oglindă.
Așa mișto pozează telefonul meu.