Saturday, 28 January 2017

Momentul în care Zeul Tenis a devenit melancolic

Suntem contemporani cu unii dintre cei mai mari sportivi din istorie și asta ne face să ne simțim privilegiați. Aproape în fiecare săptămână, de vreo 10 ani încoace, îl putem urmări pe Messi jucând. Ne-am îndrăgostit de naționala de fotbal a Spaniei care câștigat trei turnee majore la rând (lucru care nu se va mai întâmpla în următorii 50 de ani), i-am aplaudat la Olimpiade pe Michael Phelps și Usain Bolt. Iar la tenis îi avem pe Roger Federer și Rafael Nadal.

De fapt credeam că i-am avut și că i-am pierdut. Eu unul mă resemnasem de mult cu ideea că nu voi mai vedea niciodată o finală de Grand Slam între cele două legende. Epoca lor părea apusă, Fedex îmbătrănea și mai nou încerca să revină în circuit după o pauză de 6 luni, răstimp în care a alunecat pe locul 17 ATP, în timp ce Rafa (locul 9 ATP) fusese tot timpul măcinat de accidentări. Și cu toate astea minunea s-a produs: mâine dimineață cei doi magnifici își vor disputa finala Australian Open!

Niciodată în istoria tenisului nu am mai avut o finală cu 31 de Grand Slams pe masă (17 Roger + 14 Rafa). Iar acesta este doar unul dintre multele și minunatele amănunte care te fac să te iei cu mâinile de cap gândindu-te la magnitudinea acestui meci.

Știți ce s-a întâmplat practic? Andre Agassi și Pete Sampras au întinerit și s-au regăsit într-o finală de Grand Slam. De fapt nu, asta nu-i nimic. E ca și cum personajele fictive Rocky și Apollo Creed ajung să se înfrunte în ring pentru ultima oară, Messi și Cristiano își dispută finala UCL sau finala unui Mondial iar Superman și Batman se duelează într-un film de Oscar și nu într-o prostioară de două paralale. Alain Prost și Ayrton Senna se întrec din nou într-o ultimă cursă, Practic e ca și cum i-ai vedea pe Putin și pe Trump bătându-se fără reguli în Piața Roșie. Hm, nu, asta nu a fost bună, să trecem peste. 


Cred că nu sunt mulți cei care contestă faptul că Roger este cel mai mare din istorie. The GOAT, în limbaj specific. Iar Rafa este mai bun decât cel mai bun, după cum spuneam în urmă cu aproape 7 ani. Între timp scorul meciurilor directe a ajuns la 23-11 pentru Nadal, o statistică nimicitoare care ne arată în mod incontestabil că Rafa și-a cam tot bătut idolul pe unde l-a prins. Mult prea elegantul Roger nu prea a știut cum să-l contracareze. Este doar un paradox totuși, o statistică ce nu-l poate clinti pe elvețian din postura celui mai mare jucător de tenis din istorie.

Așa că nu putem decât să ne bucurăm că această istorică rivalitate (de altfel cea mai mare din tenis, fără discuție, vă puteți convinge despre asta aici și aici) își va mai consuma un episod. Era cât pe ce să adaug "probabil ultimul", dar cine mai poate afirma asta acum? Se pare că orice este posibil când vine vorba de marii campioni.

Pentru că BBC-ul nu mai transmite Open-ul australian în acest an și nu am nici Eurosport în grila de programe, îmi voi cumpăra un pass de o zi pentru a putea vedea meciul online pe Eurosport Player. Chiar nu pot rata acest eveniment, pe care o prietenă pasionată de pariuri l-a catalogat ieri ca fiind prea frumos pentru a implica detalii materiale. Nu va paria pe el. Trebuie savurat numai.

Și voi chibiți această nobilă finală a celui mai nobil sport cu cei mai nobili prieteni ai mei. Adrian a descoperit acest blog în urmă cu fix 9 ani, aterizînd aici în urma unei căutări pe Google chiar la articolul despre finala de la Australian Open 2009 dintre Roger și Rafa (foarte frumoasă coincidență, așa-i?), practică tenisul și e mare fan Rafa. Alex cred că va ține cu Roger și s-a achitat deja de pariul pe care l-am făcut în urmă cu aproape 5 ani, când eu i-am spus că elvețianul nu va mai câștiga niciodată un Slam. Dar dacă soarta acestui pariu se va întoarce nu mă voi supăra deloc; îl voi aștepta pe Alex la Londra pentru a mă revanșa în primul pub. 


La final vă las cu declarația lui Roger, făcută după semifinala cu Wawrinka. Dacă vezi așa ceva în filme le consideri trase de păr.