Sunday, 18 December 2016

The Londoner #155

Adică de prin metropolă adunate:

Earlier today, at BEAM Café in Crouch End
  • În cazul în care nu ați aflat deja, i-am întrecut pe polonezi și suntem națiunea din UE care trimite cei mai mulți imigranți în UK, conform ultimelor statistici. Uite că e și românul nostru pe locul 1 la ceva (da, știu, sunt ipocrit, eu însumi fiind un imigrant). Există așadar un motiv pentru care englezoii ne vor iubi și mai mult, desigur (în special ăia care au votat Leave). Eh, sunt doar pe jumătate ironic, să știți că există britanici care apreciază imigranții la adevărata lor valoare (uite aici un exemplu) și care realizează că fără ei regatul s-ar afla cu mult în urmă. 

  • Și apropo de imigranți, naționalism, disciminare și alte chestii din registrul ăsta, aflați că un britiș și-a deschis un magazin de suveniruri aici pe lângă noi în frumușelul Muswell Hill și a fost acuzat de diverși clienți că este rasist. Asta pentru că magazinul se numește Really British. Adică fiind prea britiș, înseamnă că este anti-imigranți, deci rasist și xenofob. Asta e logica. Prea tare sau ce?
  • Brexiteala asta ne amețește pe toți și tot ce știm de fapt este că trăim într-o mare nebuloasă. Parlamentul a votat recent (într-o majoritate covârșitoare) susținerea ideii lansate de Theresa May, anume că Articolul 50 trebuie activat până la sfârșitul lunii martie, dar acest vot, ca și referendumul în sine, nu este legally binding. Decizia cu adevărat importantă și având de data asta caracter legal obligatoriu va fi cea pe care o va lua Curtea Supremă, care va hotărî dacă Parlamentul trebuie să decidă când și în ce termeni va începe procesul separării UK de UE. Cu alte cuvinte decizia asta nu poate fi luată de Theresa May așa cum vrea mușchiul ei. Apropo, ambasadorul UK la UE tocmai a spus că negocierile de separare ar putea dura 10 ani. Nu-i minunat? Puțină incertitudine nu dăunează nimănui, iar 10 ani trec repede. 😩
  • Woody Harrelson va realiza un proiect interesant în Londra. Ia aruncați un ochi aici
  • Ne aflăm (din nou?) în plin sezon al grevelor. Cei cu mâncărimi în cur în acest sens sunt sindicaliștii de la Southern Rail, care cu a lor nenorocită grevă au dat ca de obicei peste cap afaceri, au dus la pierderi de joburi și au cauzat economiei pierderi majore, precum și cabin crew-ul de la British Airways, care amenință cu o grevă de o săptămână care teoretic va avea loc oricând în următoarea lună. Și uite așa s-ar putea fute foarte multe zboruri. Păi bă, futu-vă echipajul în cabină să vi-l fut, nu e de ajuns că e nebunie de sărbători și că avioanele oricum nu se înalță din cauza ceței care a acoperit în ultimele zile insula și continentul? Dumnezeu cu mila, eu mâine dimineață ar trebui să-mi iau zborul, dar în acest moment chestia asta pare la fel de incertă ca și Brexit-ul. Voi lipsi doar câteva zile, dar deja mi-e dor de Crouch End și plecarea asta mă face melancolic, mă credeți? Vorba unei foste iubite din Cluj, "ce romantic ești, mă, no bată-te". Dar eu zic că-i de bine. Home is where you make it. 

 Cabin crew, take your seats.