Sunday, 13 November 2016

L-am văzut pe Nole jucând

Tocmai vin de la The O2 Arena, unde am avut privilegiul să-l văd pe sârb câștigând primul său meci din cadrul Turneului Campionilor. Mă amuz și acum amintindu-mi primul meu contact vizual cu acest OZN care deja rivalizează cu mult mai celebra Madison Square Garden din New York. 

În toamna lui 2012, fiind turist pentru prima oară în Londra, am vizitat Canary Wharf și la un moment dat m-am oprit pe o bancă să admir priveliștea cu deschidere către est și să sorb dintr-o cafea. The O2 se zărea maiestuoasă printre meandrele Tamisei și eu mă întrebam, în ignoranța mea, oare ce hală industrială o fi acolo sub acel cort uriaș. Un an mai târziu vizitam acest venue, fără a reuși însă să pătrund în arena propriu-zisă, ci doar căscând gura prin uriașul mall care o înconjoară. Dimensiunile acestei farfurii zburătoare sunt greu de descris și nu există imagini care să-i facă dreptate.

Îmi luasem bilet pentru meciurile de azi din urmă cu 4 luni, pentru că nu vroiam să pățesc ca acum un an și să rămân fără. Citisem pe net că se intră greu și, într-adevăr, trebuie să te înarmezi cu răbdare pentru că sunt cozi foarte lungi la intrare. Rigurozitatea controlului la care ești supus se situează undeva între cea de pe un stadion obișnuit și cea de la aeroport. Odată pătruns în arenă uiți cât ai dat pe bilet (deși nu, chiar n-a fost scump) și cât ți-a luat să ajungi acolo. Priveliștea este senzațională, luminile și sunetul sunt din cu totul alt film, totul mustește a top class. Părul ți se va face măciucă de mai multe ori, garantat.

Arena are formă de potcoavă, asta pentru ca una dintre peluze nu are loje și nici al doilea inel. Cred că acolo se instalează scena când aici are loc un concert. Apropo, The O2 a devenit anul trecut arena cu cel mai mare număr de bilete vândute la concerte. Nici măcar The Garden, pomenită mai devreme, nu o mai poate concura la acest capitol. Două etaje de loje separă cele două inele principale. Capacitatea arenei este de 20.000 de locuri.

Meciul în sine a avut destule momente spectaculoase, deși Nole tot nu pare în apele lui. Austriacul Dominic Thiem m-a impresionat plăcut, dar până la urmă s-a înmuiat repede în fața unui Djokovic care nu a forțat. Recunosc că am o fascinație pentru oamenii care sunt cei mai buni din lume în domeniul lor, cu atât mai mult cu cât, în cazul lui Nole, vorbim despre unul dintre cei mai mari jucători de tenis din istorie. Stai așa și îl vezi jucând live și nu-ți vine să crezi. Iar într-un oraș ca Londra ai mereu ocazia să-i vezi pe cei mai buni, fie că vorbim de muzică, sport, film sau business.

Odată terminat meciul lui Nole, am ieșit din tribună să fac un șușu și să-mi iau ceva de mâncare. Să vezi și să nu crezi, toate standurile cu mâncare erau închise. Doar popcorn îmi mai puteam cumpăra. M-am enervat și m-am dus la un steward să-l întreb care-i baiul, amintindu-i iritiat că "we're supposed to be here until 8.00, what can we eat?!" (aveți aici detalii despre biletul pe care aveam eu impresia că mi l-am achiziționat). În fine, cobor un nivel, umblu vreo două sute de metri în căutarea unui bancomat și dau să revin, resemnat cu ideea că mă voi hrăni numai cu popcorn până diseară. Când colo, un alt steward mă trage de mână și mă întreabă unde mă duc. "Păi înapoi în tribună, uite biletul." / "Oh, no sir, your ticket only covered the first half of the day, now the arena has been emptied and a new round of spectators will come in".

Ha! Și eu care credeam că mai văd un meci de simplu și încă unul de dublu. În fine, n-a fost bai, îl văzusem pe Nole, deci misiunea fusese îndeplinită. M-am băgat repede la metrou și 14 stații mai târziu îmi cumpăram o șaorma de la turci apoi ajungeam mulțumit acasă în Crouch End. Iar acum când public acest articol tocmai deschid o bere și mă uit pe Sky Sports la Raonic vs. Monfils.