Saturday, 8 October 2016

Susțin ideea zonelor child-free în mijloacele de transport

Primul lucru pe care mi-au căzut ochii azi dimineață când m-am trezit și mi-am deschis mobilul în vârful patului a fost acest articol din The Guardian. Autoarea, frustrată ea bine dar să nu uităm că a fi frustrat nu reprezintă ceva cu care să-ți fie rușine, este super saturată de copilandrii peste care dă prin trenuri și avioane și salută precedentul creat de o companie aeriană, care tocmai a introdus zonele child-free. Adică, pe românește, puieții care nu au împlinit 12 ani nu au voie să stea pe scaunele din zona respectivă. Minunat! Aș fi chiar dispus să plătesc mai mult dacă mi se garantează faptul că nu mă voi intersecta cu niciun umanoid sub 12 ani. 

Desigur, dacă citești comentariile cititorilor nu vei fi surprins să constați că 4 din 5 provin de la părinți care o fac pe autoare în toate felurile și care susțin chestii gen "copilul meu e educat, nu deranjează pe nimeni" sau "și pe mine mă deranjează bețivii, hai să-i separăm și pe ei".

Să mori tu?

Uite, te anunț că orice copil poate deranja un adult la un moment dat, oricât de educat ar fi el. Și da, sunt multe locuri publice în care această separare trebuie făcută, pentru binele tuturor. Guess what, inclusiv pruncaletele tău care e unic în lume și pe care trebuie să-l iubească și să-l tolereze toți pentru că e al tău și e adorabil, ar fi mai avantajat într-o zonă în care nu deranjează pe nimeni. Și tu ai fi mai avantajat, părinte salvator al planetei care crezi tu că ești.

Chiar săptămâna trecută veneam de la muncă și stăteam pe un scaun în metrou, cel din dreptul ușilor. Lângă mine s-a nimerit un cuplu cu un cărucior (altă chestie aici, trebuie să tolerăm și cărucioarele ăstora în aglomerație, că deh, ei au puit și sunt speciali). Pruncaletele, care avea undeva pe la un an, m-a găsit cumva fascinant și a început să mă tragă de pantaloni, ba chiar mi-a apucat firul de la căști. Ce crezi că au făcut vitele de părinți? Bă, nimic. Ori nu se uitau la copil ori puțin le păsa că deranjau un străin. Sau poate considerau că aș fi extaziat să mă joc cu minunata lor odraslă, că doar numai un om cu suflet rău și frustrat nu poate adora un copil nevinovat.

D-aia zic, amigos, evitarea pruncaleților în avioane, trenuri și restaurante (după cum am susținut aici) ar reprezenta cu adevărat o binecuvântare.