Thursday, 20 October 2016

Revedere cu Emirates după 3 ani

E o mică tradiție deja: după ce am vizitat ca turist stadioanele londoneze și muzeele aferente, acum le iau la rând și merg la meciuri. După Wembley și Stamford Bridge aseară am ajuns la primul meu meci pe Emirates Stadium. Arsenal a primit vizita bulgarilor de la Ludogorets în UEFA Champions League. 



Cum ieși de la metrou la stația Arsenal te trezești pe niște străduțe tipic londoneze. Nu ai bănui că dacă mergi câteva sute de metri vei da peste un stadion de 60.000 de locuri. În zilele cu meciuri străduțele respective sunt închise traficului și mirosul de burgers și chips te lovește imediat; printre standurile cu tricouri, fulare și alte chestii de merciăndaiz adresate fanilor lui Arsenal găsindu-se și standurile cu mâncare.



Ajung repede la stadion și constat plăcut surprins că am bilet chiar la tribuna I. Arena arată mai intim decât pare la televizor, iar jocul de lumini care ne este prezentat înaintea imnului Champions League este de-a dreptul impresionant (vezi aici un scurt clip pe care l-am tras din tribună). Cele 60.000 de scaune roșii se prezintă impecabil și sunt dotate cu o perniță pentru confortul feselor tale care au plătit o sumă importantă pe bilet.

Arsenal a câștigat cu 6-0, întru extazul unor fani asiatici aflați imediat în stânga mea. Mesut Özil a marcat primul său hat-trick din carieră (oare încă mai ia masa la acel restaurant turcesc?), iar eu eram deja acasă la doar 30 de minute după ce am părăsit minunatul stadion din Highbury.

Așa și ce? Mare sculă că am mers la un meci pe Emirates. Dar când ai crescut privind la TV meciurile din Premier și Champions League, disputate pe unele dintre cele mai frumoase stadioane din lume, apoi te-ai mutat la Londra și pentru început nu puteai să vezi un meci nici măcar la televizor, a-ți permite să mergi la un astfel de spectacol sportiv într-o seară de miercuri, tocmai ieșit de la muncă, devine o mică realizare. E o mică nuanță, un mic detaliu care îți schimbă starea de spirit și te face să-ți spui ție însuți o chestie reală și foarte importantă:

"Bă, acum ești unul de aici. Joci și tu în filmul ăsta."

Apoi zâmbești mulțumit, arunci biletul la coș, adulmeci ultima aromă de barbecue și te pierzi pe străduțele din nordul Londrei printre suporterii cu fulare alb-roșii la gât.