Saturday, 27 August 2016

Plăceri vinovate

Azi suntem la categoria confessional și ne mărturisim plăcerile vinovate. Nu de alta, dar nu le vede nimeni aici.  Încep eu și vă aștept și pe voi:

  • Mâncarea junk, burgerii în special și, ca să particularizăm și mai mult, burgerii de la Mc. Și orice burger din orice pub londonez. Nu sunt deloc cizelat în ceea ce privește gusturile culinare și n-am o problemă în a recunoaște asta. Apropo, un pic mai târziu merg să mă înfrupt din acest English breakfast (care nu ar trebui să conțină chips, în mod tradițional, dar cui îi pasă?).


  • Un Kit Kat bar cu caramel pe care îl savurez de regulă dimineața, imediat ce ajung la birou, alături de cafea.
  • Muzica dance din anii '90. Încă o ascult cu plăcere și mă energizează întotdeauna. A rămas cu mult peste căcaturile apărute din 2000 încoace. Manelele care se lansează acum pe această latură sunt de neascultat pentru mine. 
  • Jocurile video Jocul, adică THE game, pentru că e singurul pe care-l joc: FIFA de la EA Sports. Sunt maniac de la sfârșitul anilor '90. 

Bă, altele nu-mi vin. Plusați și voi.