Saturday, 25 June 2016

Dreptul de vot nu ar trebui să fie universal (II)

Mă gândesc că este posibil și dezirabil ca homo sapiens să ajungă la un moment dat în acel punct al evoluției sale în care să decidă că prea multă democrație strică. Sau că regulile democrației trebuie rescrise. Într-o eră în care un Gigi Becali al Americii are mari șanse să devină președinte și în care, iată, britanicii needucați de vârsta a treia au decis viitorul următoarelor generații, poate că homo sapiens va cădea pe gânduri și, scărpinându-se în ciuful preferabil non blond, se va întreba oare de ce votul unui antreprenor de succes, doctorand sau savant are fix aceeași valoare cu votul unui pulea. Și poate că așa se va ajunge la acea masă critică care va decide în mod legal că dreptul de vot nu este universal

M-am bucurat nespus când mi-a fost oferit drept de vot la alegerile locale din Londra. Și recunosc că m-aș simți insultat și frustrat dacă la un moment dat va veni cineva să-mi spună că nu am educația și IQ-ul necesare pentru a putea decide viitorul comunității în care viețuiesc. Dar cu siguranță nu aș fi la fel de frustrat ca atunci când o masă de imbecili decide pentru întreaga națiune. Și trebuie să realizăm faptul că, în multe locuri de pe această planetă, pătura de jos a populației deține majoritatea numerică.

De ce îi lăsăm pe acești săraci cu duhul să ne decidă viitorul? Pentru că democrație, drepturi, libertate și căcat.

O pulă, amigos. Am intrat în era în care democrația ne iese pe nas. 57% dintre britanicii cu vârste între 18 - 34 de ani au votat joi pentru Remain. 52% dintre cei aflați în categoria 35 - 54. Și cu toate acestea cei trecuți de 55 de ani au întors aceste procente și au decis viitorul națiunii pentru următoarele decenii. Țărăneții cu "școala vieții" au decis pentru cei educați. Hodorogii au decis viitorul ălora mai tineri. Cretinoizii care s-au săturat de musulmani (?!) ne-au dat afară din Europa, fără să aibă habar ce votează. Iar provincia a decis pentru Londra, unde 60% au votat pentru Remain. Pe scurt, PSD-ul a triumfat practic și în UK.

De ce? Pentru că dreptul de vot este universal. Și pentru că principalul motiv al celor care au decis ieșirea este migrația scăpată de sub control. Un regat care a colonizat atâtea continente a ajuns să se vaite că e colonizat. Pulimea nu mai suportă imigranții și pentru asta s-a lăsat spălată pe creier de cârnatul blond (cel mai probabil viitorul premier britanic) și ai săi acoliți, Acest Brexit reprezintă până la urmă doar un gest infatuat și imbecil, prin care Mica Britanie s-a împușcat singură în coaie.

Joi seara estimările anunțau inițial o victorie a campaniei Remain. Draftasem deja un articol pentru blog și visam la o Europă care-și va menține structura și direcția. Relaxat fiind, am urmărit toată seara Sky News. A început numărătoarea voturilor și situația părea că se împute, dar mi-am zis "neah, britanicii nu pot fi atât de idioți, până dimineață se va face dreptate". Am adormit pe la 2.00 și câteva ore mai târziu m-am trezit și am redeschis televizorul. Pe burtieră trona anunțul UK VOTES OUT și așa am aflat dezgustat că totuși britanicii pot fi chiar atât de idioți. A fost pentru prima dată când m-am gândit că e posibil totuși să nu locuiesc în UK o veșnicie. Și asta nu pentru că voi fi dat afară, ci pentru că, dacă situația o va cere, voi alege eu singur să plec.

Dacă e să apreciez ceva în toată această nebunie atunci acel ceva este reprezentat de generația mea, de oamenii din cercul în care gravitez, de prieteni și cunoscuți. Nu cred că este vreunul care să nu fi fost mai mult sau mai puțin revoltat și șocat de această istorică decizie. Pănă și colegii de muncă, oameni cu care nu am practic nicio tangență, erau cu toții în aceeași barcă. În aer plutea frustrarea generată de votul plebei limitate, care hotărâse soarta întregii națiunii și poate chiar a Europei. Numai idiotul biroului ne-a anunțat că a votat pentru Brexit. Știam că e idiot de mult, acum nu a făcut decît să confirme. Șefa supremă ne-a trimis un email în care a încercat să ne liniștească și ne-a spus că niciun angajat imigrant nu va fi afectat. Dar asta nu m-a încălzit prea tare.


În orice caz, ieșirea efectivă din UE se va produce în vreo doi ani, dacă nu și mai bine. Până atunci noi, imigranții, trebuie să ne consolidăm poziția și să ne vedem de treabă. Nu cred că va fi nimeni expulzat din UK, dar vor fi multe consecințe nasoale ale acestui giumbușluc cu referendumul. Primele deja au început să lovească. Lira a scăzut dramatic, atingând un record în ultimii 31 de ani. Instabilitatea și agitația vor atinge cote maxime. Tocmai am făcut un mare salt în necunoscut, da' bine că vom controla migrația din Europa, deși hm, doar 3 țări din UE intră într-un top 10 al țărilor care trimit cei mai mulți imigranți în regat.

De citit și articolul lui Radu Alexandru. Iar mai jos îi puteți savura pe cei care și-au luat țara înapoi. Dreptul lor de a vota este încă inalienabil. Nu-i minunat?

Salutări de pe o insulă din Atlantic.