Thursday, 12 May 2016

Prejudecăți despre indieni (II)

Săptămâna trecută eram în pauza de masă la birou, într-o cameră chill out special amenajată în acest sens, cu vedere către clădirile înalte din Canary Wharf. Lângă mine o colegă din India, mutată la Londra recent. Liniște. Măncam și butonam telefoanele, iar din când în când scăpam o privire pe geam. La un moment dat începe inevitabilul small talk.

"Soțul meu lucrează chiar în clădirea aia", spune ea, arătând cu privirea înspre Citi. Aflu că e ceva mare manager și că lucrează aici de vreo 10 ani. Abia recent și-a putut aduce soția și copilul la Londra, iar firma le plătește diverse cheltuieli și le acordă beneficii, însă pentru asta el este obligat să lucreze pentru Citigroup încă mulți ani. "Exemplu clasic de sclavie modernă", îmi zic în gând, apoi dau să-mi termin prânzul cât mai repede.

Colega e fată de treaba, dar are o singură problemă. Și când spun asta nu mă refer la aspectul ei (arată exact ca o țigancă care vinde semințe), ci la faptul că pute a transpirație de te trăznește. Iar biroul ei, ghinion, este fix lângă al meu. Ieri îmi muta nasul din loc de la 9.00 dimineața, făcându-mă să realizez că data la care a folosit ultima oară săpun și deodorant este incertă. Pe la 4.30 colegul din dreapta deja nu mai suporta (el este la distanță și mai mare de indiancă, eu având biroul între ea și el), așa că a izbucnit.

"Man, what the hell is this smell?!"

Îi trag un ssshhh scurt și îi fac semn din ochi către distinsa colegă. Mă bufnește un râs crunt, dar el nu se oprește, într-un amestec de teroare și amuzament.

"Man, I'm serious, I'm starting to feel dizzy!"

Deja râd, omul nu glumește. Mirosul te distruge din 2-3 metri. Încep să cred că așa cum s-a dat un mail prin firmă să nu mai lăsăm mâncare care miroase strident în bucătărie la fel se va trimite un mesaj în care vom fi sfătuiți să facem duș zilnic.

Iau o gură de apă să-mi mai revin.

"Cover that glass, man!", izbucnește iar colegul și nu cred că e o idee prea deplasată. Părul din nas ni s-a ofilit de mult. Îl anunț că deja îmi lăcrimează ochii de la duhoare.

Din păcate nu exagerez. Colega pute de rupe. Singura diferență de la o zi la alta este ora la care începe să pută. Pentru că pute zilnic, fără excepție. Dar are ea soț mare ștab la Citigroup, deși arată și miroase ca ultima țigancă? Are. Am eu prejudecăți nefondate legate de indienii luați așa în modul? N-am. E oare greșit să spui că-s niște țigani nespălați? Nu. Ești oare rasist și xenofob dacă afirmi că te-ai săturat să-i vezi și să-i adulmeci? Nope. Pentru că asemeni colegei sunt mulți alții.

Pe scurt, nu prea mai cred că-s prejudecăți. Deja sunt realități greu contestabile.