Saturday, 16 April 2016

Muviz #368

Hai să trecem pe scurt prin câteva filme pe care le-am văzut săptămâna asta. Nu am să vă prezint nimic notabil din păcate.

Au obosit maeștrii...
Când Pacino și Hopkins joacă împreună într-un film te-ai putea aștepta la ceva de calibru. Misconduct este însă sub așteptări. Filmul e tras de păr și te pierde de mai multe ori pe parcursul vizionării. Nota 6 cu indulgență.


The Stanford Prison Experiment ne prezintă un caz real și aș face pariu că ați mai văzut genul ăsta de film (s-au făcut mai multe pe temă, unul dintre ele avându-l în rolul principal pe Adrien Brody). În fine, de data asta nu-i vorba de ficțiune cică. Filmul e bun, dar finalul cam sec. Nota 7.

The Love Punch e o comedie ușurică, salvată doar de actorii principali (Emma Thompson și Pierce Brosnan). Ușurel este și Vacation, numai că pe ăsta nu-l mai salvează nimeni. Nota 6 pentru ambele filme pentru că sunt generos.

Am început să mă uit la The Benefactor, un alt film recent care mă face să cred că Richard Gere este totuși un actor foarte bun (sau poate unul care a devenit tot mai bun odată cu vârsta).

Weekend fain!