Sunday, 24 April 2016

În vizită la BBC

Ieri am vizitat sediul central BBC, situat la doar 5 minute de Oxford Circus, împreună cu Liviu Iolu și Sanda Nicola, aflați la Londra pentru câteva zile. Un vechi angajat BBC, pe care deja îl consider amic și cu care voi ține legătura, a avut amabilitatea să ne facă un tur detaliat al sediului central, în care lucrează 6.000 de angajați. Cât de cool poate fi să vizitezi cea mai mare și totodată cea mai veche televiziune de știri a planetei e greu de așezat în cuvinte. Și nu aceste date statistice sunt cele care te impresionează în primul rând, ci organizarea impecabilă, tehnologia și automatizarea aflate la cel mai înalt nivel. 

Țin să-i mulțumesc încă o dată Sandei pentru oportunitatea oferită și să afirm răspicat că tare mult mi-aș dori să lucrez aici într-o zi. Dacă în România ajunsesem să nu mai regret că nu pot practica meseria de jurnalist, care îmi place foarte mult, aici chiar merită făcută o încercare. Mai mult decât atât, evident că nu-i musai să lucrezi ca jurnalist într-o astfel de organizație. Nu m-aș eschiva de la nicio oportunitate, indiferent ce ar scrie în contract.

A trebuit să fim discreți cu fotografiile prin sediu, prin urmare ce vedeți mai jos reprezintă doar o mică parte din locurile prin care am umblat.