Sunday, 27 March 2016

Muviz #366

Vorbim despre o serie de 10 filme azi, prin urmare puneți mâna și notați, vă rog.

Maryland mi-a adus oarecum aminte de De rouille et d'os, cu Matthias Schoenaerts în același rol de băiat dur și protectiv. Filmul nu impresionează totuși. Nota 7 cu indulgență. 

Our Brand is Crisis are un titlu nepotrivit, dar filmul este peste așteptări. Avem aici o campanie politică în America de Sud și filmul ne arată cum trebuie să abordezi bătălia atunci când vii din urmă în sondaje. Descoperim pe alocuri scene comice destul de reușite și o Sandră Bullock (oh, tu, Sandro) care deși arată senzațional la 51 de ani pare cam deprimată. Sau poate că își intrase foarte bine în rol. Finalul filmului lasă de dorit însă. Nota 7.

Un alt film care m-a ținut interesat până la sfârșit deși mă așteptam să fie foarte plicticos este Remember. Nu vă spun mai multe despre el, synopsis-ul de pe IMDb ar trebui să fie de ajuns. 

Backtrack m-a făcut să mă întreb când oare îl vom revedea pe Adrien Brody prestând un alt rol mare într-un film mare, pentru că de la The Pianist încoace nu cred că a mai făcut vreunul și au trecut 13 ani de atunci. El joacă foarte bine, dispune de talent și mufă cu mare potențial, dar cred își alege cam prost filmele. În acest Backtrack joacă rolul unui psiholog care descoperă că pacienții lui sunt de fapt stafii. Ah, ce idee "originală", luată din The Sixth Sense și adaptată (acolo psihologul Bruce Willis era stafie de fapt). Review-ul de pe IMDb captează esența: filmului îi lipsește ceva pentru a fi cu adevărat interesant. Nota 6.

The Dressmaker este cam bizărel și am adormit la el (n-am găsit altă rimă). Tot ce am reținut din filmul ăsta este că doamna Kate Winslet arată din ce în ce mai bine pe măsură ce trec anii. Nota 6 pentru film. 

Secret in Their Eyes este un remake după un film argentinian laureat Oscar care a fost mult mai bun decât această copie, din câte înțeleg din cronici. În fine, nici remake-ul nu e de lepădat. Thriller-ul este destul de captivant. În rolurile principale, alături de Julia Roberts și Nicole Kidman, este acest domn de culoare cu nume absolut imposibil de reținut, Chitel Ejofor. Pardon, Chitwel Ejofior. Damn, I mean Chiwetel Ejiofor! Nota 7. 

Am remarcat-o pe în The Equalizer și am realizat imediat că are stofă de mare actriță. Recent am revăzut-o în If I Stay (bunuț filmul, în ciuda siropului inevitabil când abordezi astfel de subiecte, nota 7+) și Carrie, mai hororuț și sefeloid el așa, un film de nota 6 care mă face însă să realizez încă o dată potențialul acestei ființe; domnișoara joacă foarte autentic în orice tip de rol sau film. 

Încheiem ca de obicei cu filmele mai puțin vizionabile, cum ar fi acest Love the Coopers, care în ciuda distribuției mai mult decât notabile reprezintă un sirop inutil de la cap la coadă, încercările de umor nu au efect, poveștile sunt trase de păr, actorii suferă de o cruntă lipsă de chimie între ei și una peste alta povestea este extrem de previzibilă. Nota 5 cu indulgență. 

Cinefilul din mine a fost insultat descoperind că toată lumea compară Me and Earl and the Dying Girl cu minunatul The Fault in Our Stars. După primele 15 minute eram deja plictisit cronic și îl detestam pe gagiul din rolul principal. Nu am rezistat mai mult și am oprit filmul, după ce am dat pe fast forward la alte scene ca să mă conving despre ce este vorba. Filmul ăsta încearcă din răsputeri să nu fie siropos și tocmai din cauza asta eșuează lamentabil. Așadar nu vă luați după acele reviews extaziate de pe IMDb. Uite, vă arăt eu unul care face dreptate acestui film: