Tuesday, 1 March 2016

Canary Wharf, I Salute You!

L-am botezat Micul Chicago în toamna lui 2012 când l-am vizitat pentru prima oară, la acea vreme doar turist în Londra. Venisem aici să respir aerul corporate și să adulmec un pic puterea financiară degajată de acest cartier, printre zgârie-norii, canalele și trenurile suspendate care te trimit imediat cu gândul la fascinanta metropola americană. Nu aveam nici cea mai mică idee că trei ani mai târziu voi ajunge să lucrez aici. Ieri dimineață, în timp ce ieșeam de la metrou și clădirea J.P. Morgan se prăvălea peste mine, am fost năvălit de un sentiment minunat, unul dintre cele mai speciale care m-au încercat de când am devenit londonez.

A fost prima zi de lucru la noul sediu al firmei, care acum se află în Canary Wharf, la vreo 50 de m de unul dintre canale. Am tras extaziat câteva cadre prin districtul financiar, nu doar de dimineață, ci și în pauza de masă și seara când am plecat. Fotografiile sunt făcute cu noul meu telefon Nexus 5X, care se va bucura în curând de un review aici pe blog. Tare mișto pozează, sunt cât se poate de mulțumit de noua mea jucărie. Nu am umblat la setările camerei și nici nu am editat pozele după. Take a look: