Wednesday, 20 January 2016

The Pale Emperor: Anything But Pale

În urmă cu câteva zile am descoperit întâmplător ultimul album Marilyn Manson, intitulat The Pale Emperor. Intrasem pe Spotify să ascult un Best Of al ciudatului, al cărui admirator discret sunt încă din anii '90 când, în mașina unui coleg de liceu fiind, am dat peste The Beautiful People (sau poate că era Disposable Teens, dar tot un Antichrist Superstar drac) și am avut o reacție de genul "Mânca-ți-aș, ce ritm are piesa asta!". De altfel și precedentul album Manson îmi plăcuse și am scris despre el la vremea respectivă. "Împăratul palid" m-a lovit însă de-a dreptul în moalele capului și s-a așezat deja într-un top personal lângă cele mai tari albume rock lansate în acest secol.

Nu mă interesează că ăsta-i industrial rock și că eu ascult mai mult alternative sau indie. Fuck labels. Și puțin îmi pasă cum arată Manson sau cum sună versurile lui emo. La cât de mișto e muzica ar putea cânta și despre topirea calotei glaciare sau sinuciderea balenelor. Până la urmă despre asta e vorba: ritm și armonie. Dacă vrem doar teatru și poezie putem rămâne cu Ada Milea.

Atâta ritm, convulsie, testosteron și patimă ca pe albumul ăsta nu am întâlnit de multă vreme. Totul sună exact așa cum trebuie: chitara, basul și mai ales toba. Habar n-am cine este tobarul lui Manson, dar cu siguranță este printre cei mai badass din industrie, asta poate chiar paradoxal, pentru că abuzează de acel ritm tribal care ar putea deveni repetitiv și implicit monoton pentru unii, dar are exact efectul contrar în cazul meu.

Știți cum e, dacă vă las acum să ascultați primele 5 albume preferate all-time o să dați cu siguranță skip la măcar la 2-3 piese de pe fiecare album, pentru că vă plac prea mult altele sau pur și simplu pentru că nu vă plac deloc alea. Însă eu ascult The Pale Emperor cuminte de la cap la coadă, fără să sar piese și fără să-mi delimitez favoritele. Și asta spuneam în urmă cu 4 ani despre Born Villain de asemenea. O fi ceva cu nenea Manson ăsta.

Luați piesa de mai jos, de exemplu. Degustați-o pe îndelete, acceptați-i începutul timid și misterios, lăsați-o să se înfurie, să se tânguie ca un animal rănit, să se liniștească și să se încheie izbăvitor cu acea tobă marșantă susținută de acel minunat ultim vers:

Cannot say I'm breaking the rules / If I can glue them back together.