Thursday, 31 December 2015

Ce a însemnat 2015 pentru voi?

Azi se împlinește un an de când n-am ieșit din perimetrul Londrei. Nicidecum o chestie planificată, departe de a fi un record sau cine știe ce realizare, acest simplu fapt divers atestă doar faptul că am venit aici pus pe treabă și m-am adaptat fără niciun fel de probleme.

Sunday, 27 December 2015

Primul Crăciun la Londra

Iată că a venit și primul Crăciun petrecut de familia noastră departe de orașele natale Câmpina și Ploiești în aproape 40 de ani. Probleme? Deloc. A fost aproape perfect: inedit, condimentat cu toate cele, petrecut în mijlocul familiei, acasă în Crouch End, pe străzile și în târgurile de basm ale Londrei și excelent proporționat, combinând clasicul stil românesc cu cel britanic. Adică nu ne-au lipsit nici ciorba, sarmalele și țuica, dar nici curcanul, ză pudding, ză cranberry sauce & ză crackers și coronițele de hârtie. Dacă ar fi nins așa un pic, cât să se aștearnă un strat subțire pentru 2-3 zile, ar fi fost de-a dreptul brilliant, însă este atât de cald încât nu s-a pus problema zăpezii.

Friday, 25 December 2015

Hyde Park's Winter Wonderland

Am vrut să vin aici și anul trecut dar n-am mai ajuns. Părinții mei petrec Crăciunul la Londra așa că săptămâna asta am dat o fugă în Winter Wonderland. Sincer să fiu, îmi imaginam că voi da peste câteva căsuțe de lemn, o roată și trei tiribombe. Mă înșelam amarnic.

Thursday, 24 December 2015

Muviz #356

freshwallpapers.net
O să încep cu The Walk, care m-a impresionat de numa', deși nu l-am văzut 3D la cinema (voi să nu faceți ca mine). Filmul prezintă cascadoria lui Philippe Petit, franțuzul care în 1974 a mers pe sârmă între Turnurile Gemene din New York, abia construite la acea vreme. De necrezut ce mari au fost coaiele acestui omuleț. Filmul, un tribut adus cutezătorilor și celei mai fascinante metropole a planetei, este realizat superb din toate punctele de vedere, iar imaginile îți taie respirația. Nota 8.

Saturday, 12 December 2015

Bombele noastre și bombele lor

Tocmai mi-a apărut o știre în news feed: o bombă a explodat în Homs, ucigând cel puțin 8 oameni. Cum se pare c-am lipsit la lecția asta de geografie, am dat click să văd unde este situat acest Homs. "Ah, în Siria...", am realizat eu, apoi am închis pagina în nici 5 secunde. "Asta e la ei acolo, cui îi pasă?". Nu am verbalizat fraza, dar este evident că această nepăsare pentru tot ce nu este occidental este adânc sedimentată în subconștientul meu. Și în al tău deopotrivă, recunoaște. Dacă bomba aia exploda undeva în Europa sau în State o lună vorbeam numai despre asta, ne schimbam avatarul și ne declaram eternul suport pentru cei afectați. Dar acolo la ei e doar o altă bombă, iar știrea asta nu e nici măcar o știre.

Pretty fucked up, isn't it?

Sunday, 6 December 2015

The Londoner #106

Adică de prin metropolă adunate:

Saturday, 5 December 2015

Muviz #355

latesttopnewsnow.com
Vă recomand The 33, unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut anul ăsta. Avem aici senzaționala poveste autentică a 33 de mineri din Chile care rămân prinși mai bine de două luni la 700 de m sub pământ, pentru ca în final să fie salvați până la ultimul.

Albume noi: Coldplay și Adele

Pe scurt despre două noi apariții ale unor britanici de-ai mei de aici din bătătură care nu m-au impresionat câtuși de puțin. 2015 a fost un an cam sărac în materie de muzică și filme mișto.