Monday, 2 November 2015

The Londoner #104 (1 Year Later)

De prin metropolă adunate:

  • Aseară s-au aprins luminile de Crăciun pe Oxford Street. A fost și Kylie Minogue la eveniment, am senzația că ea a fost cea care a sucit butonul, dar mie mi-a fost lene să mă deplasez. Magazinele celui mai aglomerat bulevard de shopping al Europei trec deja la reducerile de final de an. Una peste alta Londra începe să intre în atmosfera Sărbătorilor și eu zic că bine face. 
  • Introducerea liniilor de metrou de noapte s-a amânat pentru la anul. Pizdoși mai sunt sindicaliștii ăia, asta este singura concluzie care se poate desprinde. 
  • După lupte seculare am reușit să ne punem și noi net, renunțând astfel la conexiunea moca de care beneficiam de la O2. Chiar și așa, e mai prost ca în România, după cum se știa de mult.  
  • Așa cum spuneam și pe Facebook, simpatizez cu Chelsea și sunt stupefiat în legătură cu echipa asta. Nu înțeleg ce se întâmplă. Sâmbătă am fost să văd meciul Chelsea - Liverpool în pub și m-am întors de acolo încărcat de urletele de satisfacție ale spectatorilor (în zona asta a Londrei toată lumea e anti-Chelsea). M-a impresionat atașamentul publicului de pe The Bridge la adresa lui Mourinho. Nu cred că trebuie să plece și pentru mine rămâne The Special One. 
  • M-am convins că aici Halloween-ul e o sărbătoare în toată regula, care depășește cu mult Revelionul. Greu de descris ce a fost pe străzile și în puburile Londrei în weekend-ul care tocmai s-a încheiat. În metrou am văzut costume atât de autentice încât m-am temut că o să mi se facă rău, eu fiind extrem de căcăcios când vine vorba de sânge. Pe la vecinii din Crouch End am remarcat dovleci și lumânări prin camere, care creau o atmosferă de poveste. Să nu mai pomenesc artificiile care au bubuit trei nopți la rând, asta în timp ce de New Year's Eve este o liniște totală, sau ceața care a curpins orașul ieri, pentru a crea o atmsoferă cu adevărat spooky.
  • Spiritele s-au încins atât de mult încât vineri noapte am asistat la o bătaie de stradă, chiar aici în fața apartamentului nostru. Totul a pornit de la o ceartă conjugală (așa cum se întâmplă des pe aici pe străzi), ce a culminat cu apariția a vreo 4 băieți de băieți care i-au aplicat o corecție lui, deși el îi tot dădea cu "I'm her boyfriend!", în timp ce ea era aia care părea mai isterică. În meleul creat până și nebuna a fost lovită și doborâtă la pământ, unde a zăcut minute bune, dar din fandoseală. La final s-a ridicat și a reluat discuțiile cu el. Ce m-a frapat a fost faptul că în tot timpul ăsta un boschetar aflat chiar la locul incidentului se uita netulburat la un televizor din incinta unei agenții imobiliare, fără a întoarce capul nici măcar o secundă către bătăuși. Cred că dacă pica un meteorit lângă el ar fi rămas la fel de impasibil.
  • Am început să pronunț "ciusdei" (Tuesday) și "kant" (can't) în loc de "kent", dar oricum sunt mic copil pe lângă noua mea feblețe care vorbește o engleză senzațională, cu accent de la mama lor, deși este poloneză și s-a mutat la Londra de numai 2 ani. Fluturi mari și colorați îmi dansează în jurul capului de câteva săptămâni. 
  • Mâine se împlinește un an de când m-am mutat la Londra. Evident că habar nu am cum a zburat timpul. Și evident că nu am regretat nici măcar o secundă decizia de a veni aici. Între noi fie vorba, sunt mulțumit și liniștit cum n-am fost de multă vreme. Am feeling-ul ăla de "this is right, this is what it should be". La muncă îmi merge strălucit, după ce am trecut cu bine peste o perioadă dificilă, dar asta nu înseamnă că nu îmi caut altceva, din motive pe care nu are sens să le detaliez acum. Însă până una alta am de gând să mă las surprins în continuare de acest oraș infinit, cu marea lui de accente, fluturi și culori.