Sunday, 8 November 2015

Muviz #353

pipolunette.com
Începem cu două filme cu muzichie, ambele mișto. Primul este Rudderless, care pe mine m-a cucerit din synopsis, lăsându-mi apoi un gust fain la final, iar al doilea Love & Mercy, un film despre viața liderului trupei Beach Boys, Brian Wilson (jucat de Paul Dano și John Cusack, young & old).

Apropo, remarc în continuare că numai în roluri de oameni ciudăței joacă acest Paul Dano, astfel încât încep să cred că el însuși e un ciudat. Sau un actor foarte bun. M-am bucurat s-o văd din nou pe Elizabeth Banks într-un rol serios și pot spune că nu joacă deloc rău. Paul Giamatti este încântător ca întotdeauna, chiar și într-un rol negativ. Nota 7+ pentru ambele filme.

Noul Mission: Impossible, numit Rogue Nation, este exact așa cum te așteptai să fie: acțiune mișto, deși trasă de păr, subiect meh și cam atât. Practic avem aici doar un alt James Bond cu un personaj principal diferit. Filmul este tras în mare parte la Londra (aplauze). Nota 6.

Rămânem aici în metropolă cu Man Up, o comedie romantică ușor peste așteptări, cu al meu devotat Crouch Ender Simon Pegg și cu această tot mai interesantă Lake Bell. Nota 6.

Ok, am văzut Ted 2 și pot spune că am râs cu lacrimi la unele faze. Pentru mine este un film oarecum paradoxal, pe cât de stupid pe atât de amuzant. Multe scene aduc aminte de nemuritoarea serie de parodii Naked Gun. Mai mult decât atât, în locul ursului ar fi putut pune un actor normal și filmul și-ar fi păstrat în mare parte caracterul haios. Am dat și peste o subtitrare în română unde fiecare "what the fuck" era tradus "ce pula mea", așa că vă dați seama. Nu este o comedie pentru oricine, dar eu sper să scoată și Ted 3.

Mi-am pierdut vremea cu Aloft (prea abstract și fad, am renunțat după 20 de minute) și Knock Knock, un trilăraș atât de prost încât e bun. Keanu Reeves se prezintă atât de lamentabil în acest rol încât devine chiar ușor disturbing să-l urmărești. Păcat.

Pop some corn.