Saturday, 14 November 2015

La vie est belle

Și va merge mai departe. Am obosit să mă întreb de ce s-a petrecut încă un atentat care a zguduit lumea, cine a fost de vină sau ce conspirații au stat la baza lui. Am încetat de mult să cred că un război religios care ține de milenii se va sfârși vreodată și chiar trebuie să fii extrem de naiv să crezi asta. Am renunțat să mă întreb cine a dat primul cu piatra, pentru că este evident că o vom duce așa alte câteva secole dacă nu mai mult, pe principiul "ba pe a mă-tii".

Nu ești apărat de nimeni. Până la urmă niciun serviciu secret nu te poate proteja de un scelarat care pune mâna pe o armă, intră într-un local și omoară tot ce apucă. Singura protecție de care se poate bucura cineva este autoindusă: pur și simplu mergi mai departe, încerci să nu te mai gândești și să-ți conduci viața în aceleași coordonate. A te teme că vei fi și tu victima unui atentat la un moment dat este la fel de contraproductiv ca și cum ai trăi terorizat că vei crăpa de cancer, că avionul cu care zbori se va prăbuși sau că-ți va pica o canapea în cap de la etaj (caz real petrecut recent în Londra). Da, toate astea se pot întâmpla, dar nu poți trăi ca prizioner al acestor temeri, pentru că astfel devii paranoic. Și, guess what, la un moment dat tot te vei înălța, dintr-un motiv sau altul.

Dar până atunci viața este frumoasă. Nu eram ironic în titlu. Te poți focusa doar pe anumite aspecte ale ei și perspectiva ți se schimbă. Într-un mod aparent meschin sistemul tău imunitar te va face să uiți în câteva săptămâni de Colectiv și de atentatele de la Paris, mai ales dacă niciun apropiat de al tău nu a avut de suferit. Este normal și sănătos să se întâmple asta. Partea proastă este că unele lucruri ți se vor sedimenta pe placa de bază și vei fi mai circumspect și mai temător ca înainte, uneori chiar la modul subconștient. Este exact unul dintre scopurile acestor nenorociți pe care îi numim teroriști. De fapt nu, este scopul băieților deștepți din spatele lor, dar după cum spuneam am obosit să mai o dau în teorii conspiraționiste.

Viața va mai merge mai departe, fără doar și poate. Sora mea se temea azi să plece să trateze un pacient, pentru că deh, trăim în Londra și teoretic suntem și noi una dintre principalele ținte. Dar ce putea să facă? A plecat să-și facă treaba. Nu rămâi niciodată la sol de teamă să nu ți se prăbușească avionul și nu rămăi niciodată pe trotuar de teamă să nu faci accident cu mașina. Te urci și pleci la drum. Și nici nu poți sta numai în casă pentru că și asta poate lua foc sau poate pica pe tine la un cutremur. Păi nu?

Oricât de clișeistic ar suna, frica se învinge doar atunci când faci exact acel lucru care te înspăimântă. Altfel frica va birui întotdeauna. Am suferit de anxietate și am avut diverse tipuri de atacuri de panică: în 2007 îmi era frică să ies din casă, iar în 2012 simțeam că mă sufoc în interior și aș fi stat numai afară. Dar am reușit să depășesc aceste momente fără să iau nici măcar o pastilă și fără nici măcar un minut de consiliere. Într-un final pur și simplu nu m-am mai gândit la toate astea și mintea mea a încetat să mai producă scenarii apocaliptice care nu aveau legătură cu realitatea. Am realizat atunci cât de ușor o poți lua pe ulei și cât de repede poți aluneca către iadul minții, unul absolut închipuit, evident, dar extrem de real pentru o persoană cu astfel de probleme. Atunci nici nu mi-aș fi putut imagina că voi fi în stare să mă mut într-una dintre cele mai vibrante metropole ale lumii, când mie îmi era teamă până și să ies din blocul anost din Berceni și s-o apuc către metrou.

Cam așa văd eu treaba și cu atentatele astea. Alegi să le consumi și să le lași să te consume mai mult decât e cazul? Vei trăi fără sens în teroare, în timp ce posibilitatea să o pățești într-o astfel de oroare este probabil mai mică decât șansele unui mare câștig la loto. Așa că mergi mai departe și bucură-te de frumusețea din jur. Uite, deși ăștia zic că suntem în război, asta nu te poate împiedica să te bucuri cu familia și cu prietenii, să intri deja în atmosfera Crăciunului, să te îndrăgostești, să-i spui pasiunii tale secrete că o placi sau, nu știu, să te apuci de chitară, precum această suavă domnișoară.