Sunday, 18 October 2015

Hai c-am dat și peste primul grup de români frumoși din Londra

Dacă în postarea precedentă am fost dur la adresa compatrioților (așa cum de altfel sunt în general, mai ales când vine vorba de mai mulți românași luați la grămadă), uite că a venit timpul să vorbesc frumos despre un grup de români din Londra. Ce au ei în comun? Ascultă rock și au umplut aseară un club din Islington pentru a viziona mai multe trupe românești în concert.

Eu aflasem că merg la concert cu doar două zile înainte (mi-a zis sorella "Hai la Byron") și habar n-aveam că vor concerta mai multe trupe. De altfel când am intrat în sală pe scenă erau cei de la Coma, care se adresau publicului în română, moment în care m-am gândit "Ia uite-i și pe ăștia, sunt la Londra și tot în română vorbesc". Dar aveam să mă prind imediat că asta nu era o problemă, pentru că practic erau numai români în sală. Incredibil cât de mulți compatrioți erau acolo! Și nu vorbim de maneliști, ci de oameni decenți, care nu ascultă prostii. Mi-a plăcut. Aplauze!

Chiar și artistul Dan Byron a primit aplauzele mele, mai ales că acum trupa nu mai are chitarist și practic Dănuț face atât chitara electrică cât și vocea, lucru destul de dificil. S-a descurcat însă foarte mișto în postura de lead guitarist. Noul album Byron, tras la Dublin și masterizat la Londra, se va lansa în curând și se va numi The Eternal Return, dacă am înțeles bine. Să sperăm că și muzica va fi la fel de bună ca titlul.

Am fost însă puțin dezamăgit de omul Dan Byron, care deși știa că venim și ne-a mai și remarcat în timpul concertului, nu a venit să ne salute la final, în condițiile în care am mai stat vreo două ore în club după ce trupa s-a dat jos de pe scenă. Păi bine, măi Dănuț, te-am văzut prin concerte în mai multe orașe din țară și iată, din UK, ți-am cumpărat albumele, am făcut petreceri împreună de acum 10 ani începând, și o dată concertezi matale la Londra și nu vii să dai noroc cu noi? Eh, nu-i bai, treacă de la mine. Poate încă e ofuscat omu' pentru că nu mi-au plăcut ultimele lui albume.

Iată câteva poze: