Monday, 17 August 2015

The Londoner #90

Adică de prin metropolă adunate:

  • Pentru că la jogging n-am fost niciodată campion (practic sunt ca ăsta din imagine) am aplicat surogatul perfect: mersul pe jos la nivel destul de hardcore. Săptămâna trecută am parcurs 41 de mile în 5 zile, adică 66 de km, mergând pe jos la muncă. E drept că inițial am fost mânat în luptă de considerente financiare (am vrut să economisesc 32 de lire, atât costă un abonament săptămânal la metrou) și planificam să experimentez așa numai pentru o săptămână, însă cred că mă înham la treaba asta și în următoarele două săptămâni. Parcurg cei 6,6 km din Crouch End la birou în 75 de minute. 
  • De multe luni așteptăm să vină niște unii să ne schimbe ferestrele. Au venit acum ceva vreme, au montat schele, au luat măsurători și au plecat. Și de atunci se tot amână întâmplarea. Dacă se petrecea așa ceva în România nu mă miram, dar uite că se întâmplă și aici. Cică trebuie aprobare de la consiliul local, pentru că modifici aspectul clădirii. Ok, dar în cât timp obții fițuica aia? Fenomenal, bă. Dădeai casa jos și făceai alta în timpul ăsta. 
  • Nebunie totală provocată de Benedict Cumberbatch, noul star al celebrei piese de teatru Hamlet. Recorduri la vânzări, recorduri la prețuri, oameni care vin de la mare depărtare și stau cu zilele la coadă pentru a prinde un bilet. Cam așa stă treaba. Detalii aici. Mie însă mi se pare nejustificat balamucul ăsta. 
  • De când sunt aici am pierdut șirul cazurilor nefericite în care un double-decker se lovește de vreun pom sau de vreun pod și e decalotat. Pardon, decopertat. În momentele de genul am senzația că aș locui în Caracal.
  • La noul job am mulți colegi din Spania și Italia. De altfel spaniolii, italienii, polonezii, indienii și românii ar reprezenta națiile cu care am interacționat cel mai mult în Londra până acum. La polul opus ar fi nemții; nu cred că am întâlnit nici măcar vreo trei. Spune și asta ceva despre economiile țărilor pe care tocmai le-am înșirat. Cu alte cuvinte nu te prea grăbești să emigrezi dintr-o țară în care lucrurile merg bine.
  • Am amânat un tuns mai bine de o lună pentru că nu găseam nicăieri o frizerie cu prețuri decente. În Crouch End cel mai ieftin tuns costă 14 lire, iar în Shoreditch am dat peste unii care cereau chiar 24 de lire. Vorba aia, nu-i prost cine cere. Când începusem să contemplez ideea de a-mi lăsa pleată am descoperit un frizer grec în Hornsey Rise care taxa doar 8 lire. Este de 53 de ani în Londra și nu prea mai vede bine, odată ajuns acasă fiind nevoit să-mi ajustez unele chestii prin păr. 
  • După ce în urmă cu câteva luni au ridicat un bus pentru a scoate un ciclist prins dedesubt, londonezii au oferit recent un alt exemplu de spirit civic și umanitate săltând un taxi din The City care dăduse peste o femeie. E reconfortant când constați că amabilitatea oamenilor de pe aici nu se limitează la scuzele și zâmbetele pe care ți le oferă pe stradă.