Sunday, 16 August 2015

The Interpreting Booking Coordinator

Am lăsat farmacia și străzile din Mayfair cu mult în urmă. Cele 5 luni petrecute acolo au fost mai mult decât suficiente și trebuie să mărturisesc că entuziasmul meu inițial nu avea să fie nici pe departe justificat. De două săptămâni am început primul meu office job din Londra: sunt booking coordinator pentru traducători care-și oferă serviciile pacienților din West Yorkshire (în special în orașele Halifax și Huddersfield), iar în curând voi primi un nou cont pe zona Leeds. Cu alte cuvinte sunt un mic manager și primele impresii legate de jobul în sine, de atmosfera de la birou și de colegi sunt foarte bune.

Biroul se află în Shoreditch, la capătul nordic al City-ului, cartier care se află într-un top al celor mai hipsterești din lume, deși mie nu mi se pare nici pe departe așa. Sau poate că încă nu l-am descoperit cu adevărat. Vineri seara am avut primul party alături de colegi (vezi foto) și m-am simțit excelent. Singura bubă a acestui job este salariul; sunt plătit prost dar măcar am unde să avansez, am în sfârșit biroul și calculatorul meu, am scăpat de un șef meschin și scelerat și am dat peste o șefă de nota 10, care mă apreciază constant pentru că respect procedurile și-mi ating target-urile. Una peste alta abia acum încep să mă simt adoptat de acest oraș infinit. E drept, e prea devreme să mă pronunț, dar după două săptămâni petrecute la farmacie (ca să ne raportăm la aceeași perioadă de timp) deja știam că vreau să plec de acolo, lucru pe care l-am declarat chiar aici pe blog la acel moment. De aici n-am gânduri de plecare încă, ci mă gândesc doar cum să obțin niște venituri suplimentare.

Ca fapt divers, o firmă ca asta la care lucrez acum nici nu ar putea exista în România. Cine cui să traducă? Noi însă colaborăm aici cu sute de traducători care oferă servicii în jdemii de limbi și dialecte, multe dintre ele de care nu auzisem niciodată. Nu o spun ironic la adresa României, ci vreau doar să subliniez enorma diversitate de care se bucură această țară.

Revenind la contracte, ar mai fi ceva de menționat. La farmacie am avut un zero-hours contract, în schimb la firma de interpreting am în sfârșit un contract autentic. Ce însemna acel zero-hour contract? În principiu 3 elemente esențiale:

1. Ești plătit la oră, strict în funcție de cât lucrezi.

2. Angajatorul nu este obligat să-ți ofere un anumit număr de ore de muncă săptămânal (de fapt nu e obligat să-ți ofere muncă deloc) și te poate anunța pur și simplu verbal că nu are muncă pentru tine, la modul "săptămâna viitoare nu am nevoie de tine". Și dacă nu lucrezi înseamnă că nu primești niciun ban.

3. Nici angajatul nu e obligat să accepte munca oferită și poate anunța că nu e disponibil, însă majoritatea angajatorilor sunt ticăloși așadar specifică în contract că ești la dispoziția lor 24/7.

Din fericire eu chiar am lucrat full-time la farmacie (de regulă 42.5 ore pe săptămână) și lucrurile au degenerat cu adevărat abia atunci când nu am mai acceptat să car lăzi care-mi rupeau spatele sau să prestez diferite chestii înjositoare. Asta l-a determinat pe nemernicul de șef să mă cheme doar 3 ore pe zi, timp de o săptămână, la sfârșitul căreia am plecat practic fără preaviz, nu înainte de a-i pune sub nas un draft al unui document în care îndosariasem toate elementele de misconduct & bullying la care se dedase vreme de 5 luni, amenințându-l că voi face plângere dacă mă mai caută vreodată. S-a căcat pe el, nu alta. A fost în fibrilații toată ziua, după cum aveam să aflu de la niște colegi cu care am rămas în relații bune. Aici nu te joci cu treburile astea. A sunat avocați, prieteni, ce mai, era ud. Să zică merci că nu i-am rupt picioarele. De fapt și eu ar trebui să fiu recunoscător pentru asta.

Când am părăsit farmacia eram deja în vorbe cu firma de interpreting, însă nu avusesem interviul și habar nu aveam când urma să încep să lucrez în cadrul ei. Așa că am aplicat pentru șomaj. Dacă ai locuit câteva luni în UK, ai actele în regulă, eventual ai lucrat deja și nu ai venit direct la pomană, atunci ești eligibil pentru acest ajutor, care între noi fie vorba poate depăși 1.400 £ pe lună. Să tot stai acasă pe banii ăștia, așa-i? Mi s-a repartizat un coach pe care trebuia să-l văd o dată la două săptămâni și care m-ar fi ajutat cică să-mi găsesc job. Ghici ce? Am obținut ajutorul de șomaj și deja am primit o parte din bani, însă nu voi mai primi alții pentru că mi-am anunțat coach-ul că am început un alt job. Trebuie să faci asta imediat, altfel te încadrezi la criminal offence.

În perioada în care am fost inactiv am bătut din nou la ușile restaurantelor, deși nu mă încânta deloc ideea să revin la un astfel de job. Am fost acceptat de patronul unui restaurant italian din Crouch End (acela la care mâncau domnii de la U2 când au tras ultimul lor album), însă în aceeași zi aflasem că am primit și actualul office job, așa că alegerea a fost evidentă. Luam chiar în calcul să merg să cânt cu chitara pe stradă, opțiune care încă este valabilă pentru ceva fun și un ban în plus, însă trebuie să studiez atent unde și în ce condiții îmi este permis să fac asta. De exemplu, dacă vrei să cânți la metrou trebuie să susții o audiție în fața unei comisii, ca la concursurile TV atât de populare. Altfel nu primești permisul. I shit you not!

Cam ăsta ar fi update-ul legat de viața mea profesională din Londra. După trei joburi în restaurante și 5 luni într-o farmacie am reușit să pătrund în primul birou și este esențial că am menținut o traiectorie ascendentă. CV-ul meu arată deja altfel și-mi poate permite să bat la mai multe uși.

Ne auzim mâine cu povești scurte adunate de prin Londra. The Londoner # schimbă iar prefixul.