Wednesday, 15 July 2015

The Dying of the Light (Cover)

Azi dimineață vă amenințam că vă voi bruia cu un cover personal și iată că mă țin de cuvânt mai repede decât mă așteptam. Am salivat multă vreme după instrument și deja știam cum se cântă piesa asta din urmă cu 3 luni, o învățasem fără chitară. Ei bine, exact așa am cântat-o și azi. Singurul amendament: în loc de D6add9/F#: 200200 am folosit pur și simplu Dsus2add13/E: 000200. Oricum, oricare dintre aceste acorduri sună mai bine decât acel Dsus2: xx0230 pe care-l folosesc toți cavăriștii care se dau pe net și de altfel așa o cântă și Noel, lăsând practic primele două coarde libere pe tot parcursul piesei.

Deși am reluat zdrăngănitul după o pauză atât de lungă, nu mă dor deloc degetele. De data asta am înregistrat cu Nikon-ul, abandonând în sfârșit webcam-ul pe care-l tot folosisem. Sper că e sesizabilă diferența, atât ca sunet cât și ca imagine. 

Așadar, The Dying of the Light, cu siguranță cea mai bună piesă peste care am dat anul ăsta și deja una dintre preferatele mele all time.