Friday, 10 July 2015

Greva de la metrou, prilej pentru a redescoperi Londra

Ce faci când metropola se confruntă cu cea mai cruntă grevă de la metrou din ultimii 13 ani? Pleci din timp de acasă și încerci să improvizezi traseul prin diverse rute de autobuz și mers pe jos. Problema e că 4 milioane de londonezi folosesc zilnic metroul și imaginați-vă numa' cum ia această masă cu asalt overground-ul capitalei. Mi-am zis că voi scăpa relativ ușor pentru că lucrez într-un alt shift săptămâna asta și voi evita astfel nebunia de dimineață. Nu m-am înșelat prea mult, dar nici ușor n-a fost. Însă greva asta a avut și părți bune.

Londra în timpul grevei via timeout.com.
Remarcați chestiile alea multe și roșii?
Balamucul a început miercuri seara. Iau un bus de la Oxford Street cu intenția de a schimba la British Library către Crouch End. Ajuns la bibliotecă realizez că, așteptând legătura, barba îmi poate crește mai mult decât i-a crescut lui Ponta în săptămânile otomane, așa că improvizez și schimb traseul. Ajung astfel în Tufnell Park și-mi pică imediat cu tronc zona. Multe străduțe în pantă, pure British, liniștite și perturbate probabil doar de autobuzele etajate care trec pe acolo. La Archway trebuie să mai schimb o dată bus-ul. În stație se află un acordeonist care chinuie nervii obosiți ai călătorilor. După vreo 90 de minute petrecute pe drum sosesc în Crouch End.

Joi îmi propun să plec din timp ca să n-am surprize. Traficul este un calvar, lesne de intuit, dar ajung totuși cu bine la King's Cross Station. De aici ar trebui să iau alt autobuz către zona Mayfair, însă după ce scanez nebunia de pe stradă și puhoiul din stație decid rapid să-mi încerc soarta la pas. Mai am 30 de minute până încep programul. Deja încrezător în orientarea londonezului din mine, nu-mi deschid Citymapper-ul și o iau hotărât la picior către Russell Square. Ajung întâi în Tavistock Square și realizez că deși am trecut de atâtea ori pe aici nu-i reținusem numele. Aici a explodat acel autobuz în urmă cu exact 10 ani. Străbat Russell Square în diagonală, ușor invidios pe cei care stau pe iarbă și lenevesc la umbră, apoi încep să caut din priviri Centre Point, anume semnul că sunt aproape de capătul estic al Oxford Street. Superba vară britanică îmi permite să port sacou peste cămașă, dar acum este totuși prea mult, așa că-l scot și-l țin pe braț.

Mă uit la ceas și realizez că voi întârzia pentru prima dată în 5 luni. Asta e, doar odată-i grevă la metrou. Oxford Street arată de parcă tocmai s-a terminat finala unui Mondial pe Azteca Stadium și tot puhoiul s-a revărsat acolo. Este aproape imposibil să mergi la pas în mod constant. Driblez cum pot și încerc să ajung cât mai repede în Oxford Circus, de unde o voi apuca pe străduțe mai liniștite. Un român trece pe lângă mine vorbind tare la telefon. Își bagă hotărât o pulă în mă-sa cuiva. Dacă vorbește cumva de mama ăluia care a avut ideea să facă grevă la metrou îl susțin în gând.

Ajung transpirat la muncă. 10 minute întârziere. Jigodia de șef nu zice nimic. Toate bune. La întoarcere folosesc trei autobuze, între care strecor și o plimbare de la Euston Square până-n Camden Town, acesta din urmă fiind cam părăsit.

Concluzii? Vreo trei. Orașul ăsta are o infrastructură dată naibii și a făcut față cu brio acestei zile (de fapt vorbim de o zi și jumătate). Adică da, grevă și toate cele, blocaje mari în oraș, dar putea fi mult mai rău. Londonezii au avut răbdare și s-au luptat calmi cu nebunia urbană. Singura înjurătură pe care am auzit-o ieri a fost cea slobozită de românașul tare în penis. Și încă una: când ești nevoit să mergi la pas sau să admiri din double-decker zone ale orașului prin care nu ai mai călcat poți descoperi chestii utile și frumoase.

Fapt divers: se estimează că această grevă a adus Londrei pagube de 300 de milioane de lire.

E suficient pentru anul ăsta. De azi coborâm iar în underground.