M-am urcat în grădina din cer

The Walkie-Talkie building, pe numele ei oficial 20 Fenchurch Street, este unul dintre cei mai interesanți zgârie-nori din lume. În primul rând te dă pe spate (literalmente) prin forma sa concavă, având suprafața ultimului etaj semnificativ mai mare decât baza. Când stai lângă The Walkie-Talkie și privești în sus ai senzația că stă să pice pe tine. Parcă v-am mai povestit despre problemele create în 2013, când întreaga clădire reflecta razele soarelui ca o lupă, fapt care a afectat niște mașini parcate în zonă. Dar clădirea asta îți dă lovitura de grație prin Sky Garden, anume o grădină imensă de sticlă care ocupă ultimele 3 etaje (35-37), unde există vegetație din plin, un bar, o braserie, un seafood grill și o terasă, iar priveliștile 360° asupra Londrei sunt fabuloase.

Recomand acest loc oricărui londonez sau turist care vizitează Londra. Rezervarea trebuie făcută din timp, însă costurile sunt minime. Nu ești obligat la o anume consumație (de fapt te poți duce acolo doar să admiri orașul de sus și să faci poze), nu ai o limită de timp, iar o cafea costă mai puțin decât prin unele pubs din Crouch End. Eu am fost împreună cu Ina, o bună prietenă din facultate, fiind foarte inspirați în alegerea orei, pentru că am avut ocazia să savurăm Londra pe lumină și pe întuneric. Ca bonus ne-am bucurat de un apus senzațional.






















Comments

Popular posts from this blog

Aerosinuzita (sau cum îți crapă capul înainte de aterizare)

Ce trebuie să faci și ce trebuie să eviți atunci când ești părăsit