Wednesday, 8 April 2015

City of London

Este numit simplu The City (la fel cum new-yorkezii se referă la Manhattan) sau The Square Mile (pentru că asta este suprafața pe care o are), nu este considerat un borough și reprezintă inima metropolei, atât din punct de vedere geografic, dar și istoric (în acest loc a luat naștere Londra în urmă cu 2.000 de ani, vivat the Roman Empire!) și financiar, pentru că alături de cartierul business din Lower Manhattan face lumea să se învârtă. De altfel The City aduce mult cu Wall Street; de fiecare dată când trec pe acolo îmi aduc aminte de excursia de la New York din 2008.

The City pe vremea când The Walkie-Talkie nu era finisat (via wiki.org)
Același vibe, aceeași putere, același tip de străzi și de corporatiști grăbiți, aceleași clădiri foarte înalte din spatele cărora te aștepți să apară Godzilla pe acordurile lui Puff Daddy (nu luați în seamă ultima parte, a vorbit doar cinefilul din mine). Însă există variații mari de la zi la noapte și de la prima parte a săptămânii la weekend. Când am vizitat Londra a doua oară, în 2013, am ajuns în The City în plină zi, într-un weekend. Totul era pustiu. Magazine închise, țipenie de om pe stradă, bulevardele principale goale (trecea o mașină la 5 minute), ziare și gunoaie luate de vânt... ce mai, ziceai că vine apocalipsa. Foarte straniu a fost sentimentul, părea că e ceva în neregulă. Dar explicația este foarte simplă: The City este strict un cartier business. Dacă vrei să te distrezi ai atâtea alte variante prin alte părți. Băieții care lucrează aici trebuie să se concentreze la muncă, altfel cine știe, poate declanșează dracului (încă) o criză financiară.

În The City există bursa din Londra (a treia ca putere din lume, după cele două burse new-yorkeze) și sediile centrale ale mai multor multinaționale. Alte detalii despre acest cartier financiar puteți descoperi aici. Eu trec pe acolo doar să las CV-uri sau să admir orașul de sus. Poate că în curând o să lucrez într-o clădire de sticlă și atunci o să vă povestesc mai multe despre City of London.