Friday, 13 March 2015

Tu ce faci în pauza de masă?

Eu plec de la locul de muncă, asta în primul rând. Și abia apoi mănânc. Dar nu tot acolo unde lucrez. Am câțiva colegi care se retrag în cămăruța din spatele farmaciei și mănâncă acolo, încurcându-i oarecum și pe cei care lucrează în momentul ăla, dar mai ales pe ei înșiși. Sau poate că așa mi se pare mie și ei se simt comfortabil, însă din punctul meu de vedere oamenii ăștia au doar lunch, nu și break. Ca să nu zic că vreo doi nu-și iau deloc pauza, adică nici măcar nu mănâncă. Oare sunt chiar așa pasionați de muncă sau doar zgârciți?

Pentru mine pauza înseamnă ruperea totală de mediul de lucru. Am foarte multe opțiuni în zonă. De regulă mănânc la un EAT. de lângă Baker Street sau pur și simplu merg pe o bancă undeva cu sandwich-urile de acasă. Doar așa mă pot bucura de pauză de masă și mă pot deconecta cu adevărat. Prin urmare nu-i înțeleg pe colegii care mânăncă în debara în timp ce și-ar putea savura lunch-ul în atâtea alte locuri din zona Mayfair. Cum naiba să nu te bucuri tu de aer sau de orașul în sine, de oamenii din jur, cum să refuzi toate opțiunile pe care le ai? Mai ales că în Londra ai putea să te pui în cur pe trotuar și să mănânci, chiar și pe Oxford Street, fără să se uite nimeni lung la tine.

Mi se par închistați oamenii ăștia, pe bune. Lipsiți de o elementară deschidere către ce-i frumos, interesant și energic. Blocați acolo în lumea lor, ocupați doar cu a-și umple mațul cât mai repede, în loc să schimbe un pic mediul și să revină cu bateriile încărcate pentru partea a doua a programului. Știu, puteți spune "bă, tu ești fascinat de Londra și încă simți fluturașii și curiozitatea aia de început, d'aia tot ții să ieși", dar nu are nicio legătură. La fel aș proceda și dacă aș lucra în Ploiești. E drept, există companii mari care au o bucătărie unde poți mânca alături de colegi și unde te simți ca într-un local. Mai sunt și firmele care-ți oferă ele însele masa de prânz; normal, ar fi ciudat să iei mâncarea și să pleci, mai ales dacă vine la farfurie. Nu despre ele vorbesc acum, ci despre firmele mai mici, cum e farmacia în care lucrez, care nu oferă prânzul și nici măcar un spațiu special amenajat pentru pauza de masă.

Și mai e un aspect. La noi pauza de masă ține 30 de minute. Suntem plătiți la oră (cel puțin eu sunt) și pauza nu e plătită, evident. Știți ce ar însemna să-mi mănânc pachețelul în debaraua din spate cum fac colegii ăștia? Păi aș termina în 10 minute și apoi aș reveni la muncă, prins fiind de fluxul activităților. Că doar n-oi sta așa a bou în cămăruța aia fără să fac nimic, în ochii colegilor care lucrează (nici măcar nu se închide ușa). Și uite așa aș lucra 20 de minute gratis, muncă patriotică, pentru că în mod garantat nu s-ar obosi nimeni să-mi ponteze doar 10 minute de pauză. Astfel într-o lună aș putea lucra vreo 8 ore moca, adică o zi întreagă.

Nu cred că-s deloc exagerat gândind așa. Mi-am schimbat destul de mult modul de a privi lucrurile astea de când sunt aici, mai ales că-s plătit la oră. Fiecare minut contează. Iar alea 8 ore și jumătate pe care le pontez zilnic reprezintă 100% muncă, credeți-mă. N-ai cum să freci menta la un astfel de job, nici să vrei. Calculator n-am, nu mă dau pe Facebook în timpul programului, nu ies la fumat și nici măcar nu mă ating de telefon. La muncă nu vin mai devreme de ora stabilită (dacă ajung fie și cu 10 minute mai devreme mă mai plimb prin zonă) și rup ușa când se încheie programul, la minut. Împlinesc 4 săptămâni la actualul job și n-am întârziat nici măcar un minut până acum, nici dimineața și nici la prânz când mă întorc din pauza de masă, sunt mai ceva ca trenurile japoneze.

Așa stau lucrurile. Gândesc și acționez ca un mic mercenar, anume îmi fac treaba cât pot de bine atâta vreme cât tu mă plătești la virgulă. Despre plăcerea muncii în sine, vise mărețe de avansare în carieră și alte prostioare din astea om vorbi mai încolo, până acum nu au fost genul meu.

Prin urmare pauza de masă e sfântă și deși e cam scurtă nu mă plâng, pentru că dacă ar ține o oră ar însemna că aș lucra cu o jumătate de oră mai puțin și implicit aș primi mai puțini bani. As simple as it gets. Asta pentru că mai devreme nu am cum să încep programul și nici nu pot pleca mai târziu, fiindcă se închide farmacia.

Sfatul meu: indiferent de vreme, folosiți pauza de masă ca o mică evadare dacă puteți și nu vă numărați dumicații (uneori strident mirositori) în nasul colegilor. Vă veți simți mai tonici după.