Sunday, 1 March 2015

36 de ani și 52 de etaje

Ieri a fost ziua mea și pentru că părinții se află în Londra i-am invitat în Gong, senzaționalul bar aflat la etajul 52 din The Shard. Barul din Londra situat la cea mai mare înălțime, se laudă chiriașii din Ciob. Făcusem rezervarea în urmă cu două luni și jumătate și cu toate astea nu am găsit nimic disponibil la orele serii, a fost musai să mergem la 3.00 p.m., pentru că doar la această oră aveau mese libere. A meritat? Cu vârf (ascuțit de Ciob) și îndesat.

Păi de ce? Păi uite. Barul? Bloody exquisite. Kitsch? Deloc. Priveliștea? Senzațională. Mâncarea? Ți se topea în gură. Servirea? Impecabilă. Durata șederii? Doar 2 ore, apoi ți se amintea că doar pentru acest interval ai făcut rezervarea. Prețurile? Nu chiar inaccesibile așa cum ar părea. Wi-Fi-ul? De departe cel mai bun pe care am navigat vreodată. Mai bun chiar și decât propria mea conexiune de pe cartelă.

Fotografii? Am făcut câteva.















Cele care urmează sunt făcute la etajul 35, acolo unde schimbam liftul.







Și un bonus. Nu pozez niciodată budele, dar nicăieri nu ai pișoarul lipit practic de geam la etajul 52. Cât ai zice "ce bine-i să-mi ușurez bășica după șampania ăstora" ai și scanat cu privirea juma' de Londră.