Sunday, 8 February 2015

Muviz #320

Am un program atât de încărcat la noul job încât acum văd filmele ca pe seriale: am nevoie de mai multe seri pentru a termina un singur film. Iată ce am mai vizionat în ultima vreme.

Taken 3 a constituit o dezamăgire destul de mare. Scenariu slabisim, ca al unui film de acțiune de duzină, cu multe scene forțate sau date pe repede. Nota 5. Apoi am văzut-o pe Maggie Grace și în We'll Never Have Paris, o comedioară tot nota 5, exact cât are acum pe IMDb.

Stați așa. Foxcatcher e filmul ăla cu 5 nominalizări Oscar al cărui afiș apare în prostie pe busurile din Londra, unde e prezentat ca o capodoperă? Să-mi fut una. În cazul în care aveați de gând să-l vedeți nu vă pierdeți vremea. Rar am văzut un caz atât de stupid pus chiar și mai stupid pe ecran. Finalul filmului este atât de sec încât îți vine să-ți dai palme. Da, este un caz real, dar trebuia elaborat acest final. Dacă nu citești pe Wikipedia cum a stat treaba chiar nu înțelegi nimic. Rolurile făcute de Steve Carell și Channing Tatum (care joacă încruntat tot filmul, ca o ceafă lată retardată supărată pe lume și pe cosmos), sunt atât de inepte încât mai că-s disturbing. Cred că și eu prestam mai bine decât ei. Nota 4. Este un an cu multe filme proaste sau cel mult mediocre care se bat la premiile Oscar, e clar.

Little Accidents e un film bunicel, în care feblețea mea Elizabeth Banks îmi arată încă o dată că nu e o actriță mare, dar tot adorabilă rămâne. Subiectul este interesant. Nota 7.

collider.com
Kill the Messenger mi-a plăcut destul de mult, pentru cum e realizat, jucat și mai ales pentru foarte interesantul (și realul) caz prezentat. M-am regăsit oarecum în el ca blogger, deși aici se vorbește despre jurnalism. Este probabil filmul în care l-am admirat cel mai mult pe Jeremy Renner dintre cele în care l-am văzut jucând până acum. Nota 7. Ah, mai e ceva. De fapt cineva: Rosemarie DeWitt. Asta da femeie. Există femei obișnuite și femei cum este Rosemarie, care emană inteligență și erotism fără să-ți dai seama cum o fac și fără a se forța în sensul ăsta.

Încheiem cu încă o comedioară, dacă vă place Parisul (sau Kristin Scott Thomas): My Old Lady. Nota 6.

Duminică faină!