Monday, 16 February 2015

Londra și "sectoarele" ei

M-am gândit să vă povestesc un pic despre cum este organizată Londra la nivelul autorității locale. Păi foarte simplu: metropola este divizată în 33 de felii, anume 32 boroughs + The City, felia cea mai importantă (sau cea cu ăl mai mare ștaif, să zicem), care are doar un km pătrat și nu este considerată borough. Dar despre City of London vom vorbi altădată. Aceste 32 de boroughs pot fi privite drept echivalentul unui sector bucureștean sau al unui oraș de provincie important (fie din UK sau din România), cu populații între 155-370.000 de locuitori. Cele 33 de felii formează Greater London.

De exemplu eu locuiesc în Crouch End din districtul Haringey, un borough care găzduiește vreo 255.000 de londonezi pe o suprafață de 29,5 km pătrați. Strict tehnic vorbind, e ca și cum aș fi spus în trecut că locuiesc în Titan, sectorul 3. Cu imaginea alăturată vă puteți face o idee mai bună. Haringey este marcat cu roșu. Observați cum Tamisa străbate Londra ca o curea, împărțind-o în North London și South London. Există și o mai largă împărțire a metropolei (Inner & Outer London), despre care vă puteți face o idee aici. Înțeleg că până acum nu s-au pus de acord dacă Haringey este inner sau outer, but who gives a bloody fuck anyway.

Londra are o suprafață totală de 1.572 km pătrați (aproximativ cea a unui pătrat cu latura de 40 km), fiind astfel de 7 ori mai mare ca Bucureștiul. Faptul că populația capitalei britanice este de doar 4 ori (și ceva) mai mare decât cea a capitalei României evidențiază densitatea mai redusă de aici și, evident, prezența mult mai subțire a blocurilor cu multe etaje.

Apropo (v-am mai zis parcă), populația Londrei tocmai a depășit 8,6 milioane de locuitori, egalând un record ce data din anul 1939. Dar oare ce naiba s-a petrecut în vremurile alea?