Thursday, 19 February 2015

Cum se stă la coadă la urcarea în bus

Finsbury Park, Islington. Priviți vă rog imaginea de mai jos pe care am surprins-o aseară când veneam de la muncă:


Coada se formase pentru autobuzul din plan îndepărtat, care abia se zărește în imagine. Nu este o excepție, așa se întâmplă deseori, mai ales în cazul traseului respectiv. Unde-i bulucul? Unde-s nervii? Unde-s țărănoii care se bagă în față? Unde sunt acele "da' de ce te împingi?!"? Unde-s călătorii care te așteaptă să cobori direct în capul lor, poziționându-se în dreptul ușilor și nu un pas în lateral? Nimic din toate acestea.

Mă credeți sau nu, un minut mai târziu eram în îmbarcat și m-am putut chiar așeza pe scaun. Bus-ul din poză s-a umplut și a plecat, dar imediat a venit un altul. Cam așa funcționează treburile pe aici.