Friday, 30 January 2015

The Londoner #34

Adică de prin metropolă adunate:

Prin cartierul financiar The City, săptămâna trecută
  • În bus și la metrou vezi tot felul de oameni, de la corporatiștii îmbrăcați elegant și non-comformiștii costumați ciudat și total nepăsători (încă mai văd oameni cu palton și șlapi în fucking January) la muncitorii care au pantaloni plini de var (în construcții merge foarte bine treaba pe aici). Observ de asemenea mulți oameni care fac sport și pleacă apoi spre casă exact așa cum au alergat: în shorts, adidași și jambiere, eventual doar cu o geacă trasă peste tricou. Nu contează că e iarnă, ei umblă în pantaloni scurți. Și nu contează cum te îmbraci până la urmă, indiferent cine ești și ce faci. Nimeni nu se uită ciudat la tine. Fuck fashion. 
  • Există multe respect in trafic: șoferii acordă prioritate în locurile înguste și nu claxonează aproape deloc.
  • După aproape 3 luni petrecute în UK m-am obișnuit să mă uit în dreapta când traversez. Devine instinctivă treaba asta. 
  • În Anglia nu există ziare de sport. Foarte ciudat, dar chiar așa e. Vouă vă vine în minte vreun ziar de sport englezesc, așa cum vă puteți gândi la Marca în Spania, La Gazzeta dello Sport în Italia sau L'Équipe în Franța? Păi nu vă vine că n-are de unde. Subiectele sportive au alocate pagini în jurnalele generaliste sau prin tabloide. 
  • Sunt foarte mulți oameni care au copii sugari, de unde trag concluzia că se puiește în draci pe aici. Dacă dai naștere unui pruncalete statul te ajută să-l crești, într-atât de mult încât poți renunța la job. 
  • Salariul minim în Anglia este de 6,5 £ pe oră. Dacă lucrezi 40 de ore pe săptămână primești prin urmare cam 1150 £ pe lună. Pentru Londra e puțin, dar nu mori de foame (mai ales dacă locuiești într-o casă cu mai mulți și dai mai puțin pe chirie). Conform unor studii viața din metropolă te costă în medie 8,80 £ pe oră. O să public în curând un articol mai detaliat pe tema asta, din perspectivă proprie. 
  • Săptămâna asta m-am plimbat pentru (prima dată de când locuiesc la Londra) în partea de sud a Tamisei. Și am tras poza asta cu micul Chicago (Canary Wharf), de undeva de lângă Greenwich.
  • La capitolul "prejudecăți, generalizări și disciminare" avem așa: asiaticele sunt cele mai calde, respectuoase și vesele femei, în timp ce arăboaicele cu turban sunt cele mai închistate, seci și ciufute. Încă o dovadă că religia tâmpește. 
  • Colegii turci de la job încă se amuză că mă cheamă Bogdan, care în ceva jargon de-al lor ar însemna "căcat" (deci nu rahat, atenție). Inclusiv Özil s-a hlizit pe temă (vine aproape zilnic prin local, după cum vă spuneam, și deja ne cunoaștem). Apropo, trebuie să vedeți chestia asta. Exact așa era îmbrăcat zilele trecute; oare i-a venit ideea să tragă acest clipuleț ante sau post kebab? Anyway, dintr-un respect nemărginit am ajuns să fiu strigat de colegi Bob, Bobi, Constantin și (hm, nu rădeți) Suleyman. Eu, Suleyman?! Oricum numai Bogdan nu.
  • Doi colegi (printre care și șefa) mi-au spus ieri că deloc nu par a fi român (așa, după vorbă și după port) și și-au arătat admirația la adresa mea într-un mod absolut surprinzător și flatant. Ideea asta cum că n-aș părea român este fie cel mai fain compliment pe care l-am primit pe meleagurile astea până acum, fie o mică bătaie în obrazul românilor în general. Oricum, eu am spus-o încă înainte de a emigra: tot ce pot face în străinătate legat de acest aspect este să le arăt celor cu care interacționez că există și altfel de români.