Sunday, 11 January 2015

Notting Hill: Portobello Road Market

Aseară ne-am plimbat prin zonă pentru a bifa câteva obiective din celebrul film Notting Hill. Dar chiar dacă nu vă pasionează filmul și vă aflați în Londra n-ar strica să treceți pe aici. După cartierul în care locuiesc și Hampstead, pot spune că a devenit al treilea "sătuc" al meu preferat din metropolă, deși tehnic vorbind nu se încadrează în această categorie. Portobello Road străbate cartierul de la nord la sud și-l face memorabil prin piața stradală ambulantă, aerul cosmopolit (nu că ar fi diferențe mari prin alte părți ale Londrei), magazinele de antichități, afluența de turiști și, din 1999 încoace, prin acest movie scene

Desigur, ca un freak ce sunt aveam temele făcute și am mers la fix către anumite obiective din film. Pe net găsiți indicații detaliate pe tema asta. Acel travel book shop deținut de William Thacker (Hugh Grant), folosit în timpul filmărilor, este acum un shoe shop numit chiar Notting Hill. Ar fi fost ceva dacă dădeam și peste Al Bundy acolo! În realitate, adevărata librărie de cărți turistice din care se inspiră cei care au creat povestea se află la câteva străzi distanță. Am identificat și ușa albastră a casei lui Thacker, în fața căreia era afluență serioasă de turiști și trebuia să-ți aștepți rândul pentru a fotografia. I-am făcut surorii mele vreo două poze chiar la intersecția Westbourne Park Road cu Portobello, anume locul în care Thacker dă peste Anna Scott (Julia Roberts), vărsându-și cafeaua pe ea, dar ajunși acasă ne-am pus filmul și am realizat că scena respectivă are loc de fapt pe colțul opus. Ghinion!

Prin urmare recomandarea săptămânii este Notting Hill, film și cartier la pachet. Eu zic că avem aici una dintre cele mai bune comedii romantice din ultimii 15 ani. Puneți mâna s-o (re)veți până pregătesc o listă cu noi recomandări pe care o voi publica un pic mai târziu. Lunile astea avem treabă multă în zona cinefilă. Mai jos aveți câteva fotografii făcute aseară, cu precizarea că începe să-mi placă să mă joc în aperture mode