Monday, 26 January 2015

Despre turci, succesul unui restaurant și copiii care nu au ce căuta în el

După mai bine de 40 de ore petrecute într-un local turcesc în ultimele 4 zile (mă refer la restaurantul pomenit în articolul precedent), am ajuns la niște concluzii noi și mi-am întărit altele mai vechi. 

  • Este a doua oară când interacționez cu o familie de turci (sau cu un grup măricel de turci) în ultimii 3 ani. De fiecare dată s-a întâmplat în Anglia și tot de fiecare dată am rămas cu impresii foarte bune. Am întâlnit la mai mulți concepția asta cum că "turcii sunt niște împuțiți", nu o pot contesta pentru că nu știu ce interacțiuni au avut respectivii (asta doar dacă nu știu ei pur și simplu că turcii sunt împuțiți pentru că așa au auzit pe la prieteni), dar această prejudecată nu se pupă cu nimic din realitatea mea. 
  • Bă, lăsați-vă dracului copiii acasă când mergeți să luați masa într-un restaurant, părinți cretini și nesimțiți ce sunteți! "N-am cu cine să-l las" nu e o scuză, boilor, pentru că nu vă obligă nimeni să mâncați în restaurant. Eu dacă aș avea un câine n-aș putea intra cu el într-un local unde se servește masa, din motive care țin de securitate, igienă și confortul celorlalți. Deci sper că înțelegeți principiul, egoiștilor, și nu faptul că aș fi comparat un copil cu un câine. 
  • Pentru că al tău copil, care e cel mai amuzant și cel ma dulcic din lume numai pentru tine, aruncă mâncarea pe masă și pe jos, lasând o cocină în urmă (părinții acestor "îngerași" ar trebui puși să aleagă la final între a curăța mizeria și a fi biciuiți), ia obiecte de pe masă, fuge cu ele prin restaurant, zbiară și sparge nervii întinși ai personalului și pe cei clienților și, cel mai grav, poate provoca accidente, părinți inconștienți ce sunteți. Ieri, fiind duminică, a fost ceva de speriat. Vă jur. Au fost zeci de prichindei în restaurant pe parcursul zilei. La un moment dat erau patru doar la o masă, din ăștia care abia au depășit faza în care sug la țâță. În nebunia aia i-am tras un cot în cap unei copile care se juca pe acolo (fără să vreau, evident) și imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă o loveam mai rău. Asta cred că e singura vină a turcilor pe care am descoperit-o până acum: sunt family-friendly și permisivi cu țâncii din local tocmai pentru a avea cât mai mulți clienți. Și asta mă duce la ultimul punct:
  • Vai, de capul meu, chiar au clienți! Vineri și sâmbătă seară a fost rupere. Nu full, mega full. Stăteau clienții la intrare la coadă buluc, așteptând să se elibereze mese. Zici că în local ar fi venit nu alde Mesut Özil, ci Elvis Presley adus de extratereștri șă dea autografe. Și m-am întrebat de ce este atât de popular un local turcesc care arată doar o idee mai drăguț ca o cantină. Răspunsurile cred că sunt astea: mâncare foarte bună, prețuri convenabile, servire rapidă, personal foarte amabil

Iată, lui Mesut i-a picat bine mâncarea savurată aici: ieri a dat primul gol pentru Arsenal după multă vreme.