Monday, 12 January 2015

Charlie Hebdo: Eroi și ipocriți

Eroul este acel individ capabil să facă o diferență esențială în probleme de viață și de moarte. Nu e musai să se sacrifice pentru a putea fi numit erou. Din păcate îi considerăm deseori eroi pe cei care mor în diverse situații nefericite, pentru simplul fapt că au murit, deși ei nu au făcut nicio diferență, nu au marcat cu nimic existența vreunei persoane, a unui grup sau a unei societăți. Și nici nu le-au salvat de la nimic. Este cazul jurnaliștilor de la Charlie Hebdo. Ei nu sunt eroi în opinia mea.

weaselzippers.us
Eroi sunt componenții echipei de intervenție care a ucis teroriști și a salvat ostatici. Polițistul împușcat în cap pe trotuar la Paris nu e erou pentru că n-a salvat pe nimeni. Hai să fim realiști și cinici. Doar pentru că ai fost la locul nepotrivit în momentul nepotrivit și un nenorocit ți-a făcut felul nu te poate face erou. Cam așa stau lucrurile cu eroismul ăsta, alte dezbateri cred că sunt de prisos.

Jurnaliștii Charlie Hebdo au avut mult tupeu, la limita inconștienței chiar. Curaj, tupeu, inconștiență - ceva în zona asta. Fuseseră avertizați s-o lase mai moale atât de către băieții răi care-l au ca idol pe Mohammed, cât și de către diverși politicieni francezi. Ce a fost în mintea lor nu știu. Au procedat bine, jurnalistic vorbind? Nici asta nu știu, e un întreg debate pe temă. Mă întreb doar ce diferență au făcut acești băieți prin caricaturile lor? Au salvat oameni din atentate? Au demascat teroriști? Au adus fanatici religioși pe calea acea bună? Au scris despre conspirații ale Islamului împotriva Creștinătății? Nu prea cred. Ei se țineau de miștouri în desene. Prin urmare nu știu dacă au fost prea inspirați zgândărind un astfel de rahat (pentru siguranța lor personală evident că nu), dar știu că nu-i pot considera eroi. Și mai nou s-ar putea să-i consider proști de-a binelea, văzând că îi mănâncă-n cur să continue pe aceeași linie. Ca o paranteză: dacă stai să te gândești bine asistăm la războiul dintre două armate de proști, după cum spunea cineva: unii care nu au instinct de conservare și și-o caută asiduu versus alții care nu știu de glumă și te aruncă în aer dacă le ironizezi zeul din ceruri. Ziceți că nu-i așa.

Acum că am lămurit-o pe asta cu eroii, hai să ne uităm și la ipocriți. Aici nu mă întind prea mult. Am vorbit recent despre ei. Avem trei niveluri, ipocritul aflându-se pe ultimul: există adevăratul erou, există jurnalistul Charlie Hebdo și există autointitulatul Charlie de pe net, cu hashtag, care se simte solidar, din confortul propriului fotoliu, cu oroarea trăită de niște oameni de a căror existență nu avea habar. Oare câți jesuischarlii din ăștia ar avea tupeu să facă mișto pe față de niște islamiști fanatici, știind că-și riscă viața? Păi, măi jesuischarlie mon chérie, ia râde-le tu în față unor băieți din ăștia, care știu unde locuiești și unde lucrezi, și abia apoi arde-ți un hashtag cu Charlie în status.

În orice caz, jesuischarliii de pe net sunt mai mult sau mai puțin inofensivi. Problema o constituie jesuischarliii din politică, ăștia-s hipocriții periculoși. Cei care au venit la Paris să verse o lacrimă și să-și pună stindard libertatea presei, demascați de un tânăr pe Twitter cum nu se putea mai bine. În curul gol i-a lăsat. Detalii aici. Un număr semnificativ de lideri politici prezenți la Paris a comis cel puțin o acțiune împotriva libertății cuvântului. Și cu toate astea apar în fața întregii planete pentru a-și arăta empatia și solidaritatea cu jurnaliștii căsăpiți. Uh la la, mais qu'est-ce que c'est que ça?

Cam asta e lumea în care trăim.