Monday, 1 December 2014

Despre mândria națională cu Radu Alexandru (plus câteva considerații personale)

Înjurătura de mamă a zilei
M-a uns pe suflet (și m-a amuzat copios deopotrivă) articolul publicat în Vice de omul din spatele piticigratis.com. Prin urmare îl voi reda integral mai jos, cu mențiunea că anul trecut și eu am scris pe temă. Chiar așa stă treaba, amigos, rezumând: 1. Este o idioțenie să te mândrești că faci parte dintr-un anumit neam, în general vorbind. 2. Este o idioțenie și mai mare să te mândrești că te-ai născut în România, ultima nație a Europei cam la toate capitolele.

Prin urmare vă sfătuiesc să nu vă mai făliți atâta din mouse, avatar și cover photo, pentru că nu faceți decât să vă arătați limitările. Cu riscul de a-mi supăra unii amici de pe Facebook, mă uit la ei cum devin brusc patrioți odată cu fiecare 1 Decembrie și chiar mi se par de râsul curcilor.

Mă aflu în UK de 4 săptămâni și toții românii peste care dau, mai ales dacă se află în grup, îmi provoacă fie milă, fie rușine. Chiar și fără să facă sau să vorbească nasolii. Simpla lor prezență, imaginea lor, prestanța lor, numiți-o cum vrei, Te uiți la ei și realizezi că suntem din lumea a 3-a. O spun cât se poate de obiectiv, fără nicio patimă aiurea. Și îi înțeleg pe străinii care, atunci când discut cu ei și le spun că-s român, afișează un zâmbet fals, confuz sau stingher, neștiind practic ce să spună (într-un registru pozitiv) despre asta.

"Oh, it's so nice meeting you! And where are you from?"
"I'm from Romania."
*jbang! turn off. :O) switch to commercials quick!

Normal, atâta vreme cât nu mă mândresc cu faptul că-s român nu ar trebui nici să mă jenez cu asta, dar inevitabil imaginea propagată de acest popor din care mai mulți nătăfleți se mândresc că fac parte, fără a se trage un pas în spate pentru a analiza acest stindard, se răsfrânge și asupra mea, imigrantul din Londra, până când și mai ales dacă reușesc s-o schimb cumva de unul singur, prin atitudinea mea față de străinii cu care interacționez.

Dar să revenim la articolul lui Radu.

"A venit ziua iarăși ziua aia a anului care ne aduce aminte că trăim în România și că aparent ăsta e motiv de mândrie. Că ar trebui să bălăngănim steagul și să chiuim ca tâmpiții, cu toate că nu avem de ce. Și dacă tot se bucură oamenii degeaba, înseamnă că e un prilej bun să îi dezumflăm puțin. Ziua României e o sărbătoare de toată jena. Pentru că:

1. Ne aduce aminte că mândria națională e o prostie

Să fii mândru de locul în care te-ai născut este obiectiv nonvaloric. Pentru simplul motiv că e în natura umană să fii mândru de locul în care ai fost fătat, oricare ar fi ăla. De la cel mai bogat canadian până la botswanezul care se spală pe dinți cu pământ, toți oamenii simt că locul ăla de baștină e foare fain și le crește inima cât o mămăligă când se gândesc la el. Așa suntem construiți să fim.

Dacă asta cu mândria națională ar fi un concurs, să n-ai voie să fii mândru de un loc decât dacă, comparativ cu alte locuri, iese bine, ar fi ilegal să fii mândru că ești român. Suntem pe ultimul loc din UE la orice ține de nivel de trai, educație, igienă. Primii la analfabetism, sifilis, corupție și orice mai vreți voi din seria de lucruri nasoale. Cât de prost trebuie să fii să te mândrești că vii din țara de pe ultimul loc? Desigur, aici gherțoii o să sublinieze că sunt locuri și mai rele. Da, sunt. Dar nu aici pe aproape. E mai rău în India și în Nigeria. E mai rău și pe Marte. Nu au aer, ești nebun? România e super tare. Are aer. 
2. Și că istoria țării nu prea are legătură cu noi, iar data de 1 decembrie e una ca oricare

Multă lume uită că țara asta are vreo 150 de ani. Atât. În rest sunt doar niște teritorii pe care oamenii vorbesc aproximativ la fel, că au strămoși comuni, și care nu prea au avut mari legături unul cu altul. Se băteau și se împrieteneau între ele în funcție de interesele băieților mai mari și au fost și unite, și separate de foarte multe ori în cursul istoriei. Și nu că se aveau oamenii din ele ca frații și se băteau cu cărămida în piept să devină o singură țară. Ci în funcție de ce imperiu șmecher le administra și cum îi era mai ușor să le administreze.

Uniri și ruperi au tot fost. La scară mare, 1 decembrie 1918 nu înseamnă nimic. Și nici la scară mică. Unirea aia, ca toate chestiile birocratice, a ținut mai multe luni și fiecare provincie a semnat pentru ea la date diferite. Dar dacă Iliescu a zis că 1 decembrie sună frumos, așa a rămas. Deși, dacă mă întrebați pe mine, singurul moment din istorie în care poporul ăsta chiar s-a unit să scape de opresori și să se lupte pentru independență a fost când a căzut comunismul. Semicăzut. Că tot am rămas cu Iliescu. 
3. E o zi aleasă prost

Oricât i-am urî pe comuniști, măcar ei aleseseră o zi națională bună. 23 august e o dată frumoasă. E cald, vara e pe trecute și parcă se simte nevoia unei petreceri serioase, cu alcool, orgii, pocnitori și stat treaz toată noaptea. Că e răcoare. Pe 1 decembrie e frig și nașpa. Tot ce poți să faci e să bei până nu mai simți temperatura. Adică e o zi de iarnă ca oricare alta într-o țară de alcoolici. 
4. Ne aduce aminte că armata României e de toată jena

Mereu de 1 Decembrie avem parte de o paradă militară. Un marș al rușinii în care vedem doar echipamente bătrâne și la mâna a doua, care nu mai au nicio utilitate într-un război modern. În timp ce americanii au flotă de drone cu care pot bărbieri un taliban de la zece kilometri, noi încă mai ne plimbăm cu tancuri atât de antice, că se strică în timpul paradei. Și avioane cumpă​rate la SH. Probabil avem și un batalion de prăștieri și unul de băieți înarmați cu scânduri cu un cui ruginit prin ele, dar pe ăia îi ținem ascunși. Să nu ne afle vecinii secretele militare.

5. Iarăși vedem aceleași programe obosite la TV cu eroi naționali 

Dacă mai aud o dată cum Nicolae Paulescu a descoperit insulina și cum asta a salvat milioane de diabetici, pocnesc pe cineva. Știința nu funcționează așa. A făcut niște cercetări pe baza unor cercetări anterioare. Știința, de ceva secole, nu mai e la faza la care poți descoperi ceva din nimic. Totul e construit pe munca celor de la care ai învățat. Și cum aia e la comun, îți dai seama că nu era singurul din lume care experimenta cu pancreas de animale. Dacă nu ar fi descoperit-o el, ar fi descoperit-o cineva cu un an mai târziu maximum. Deci stai liniștit, că era vie bunica cu diabet și dacă nu exista ăsta. Iar medicină băiatul n-a învățat din țară. Dacă era un român patriot care nu ieșea din țară, nu mai descoperea nimic.

De fapt, dacă vă uitați pe biografia românilor celebri în istorie, se împart în două categorii: ăia care au plecat de aici la prima ocazie și ăia care n-au avut nicio ocazie să plece. Dar niciodată un om inteligent n-a luat decizia să rămână aici, când avea alte opțiuni.

Și evident, sportivii. Iarăși gargară cu Hagi, Nadia, Năstase. Cum, nu ești mândru că te-ai născut în aceeași delimitare geografică cu cineva care fuge repede? Ce fel de om ești?

6. Toate declarațiile de mândrie națională

Cum e general uman să fii mândru că te-ai născut într-un loc, automat te bucuri și îți place de un om când te aprobă la chestia asta. Așa că de 1 decembrie toate vedetele, de la cea mai medie la cea mai mică, se tăvălesc în public, lovite de mândrie națională. E cel mai simplu mod de a atrage capital de simpatie. Spui prostului ce vrea să audă. Că ești mândru că împarți cu el locul natal. Că ești asemenea lui.

Singurii pe care chiar îi cred, că nu o fac de publicitate, că sunt sinceri și chiar cu adevărat mândri că sunt români, sunt politicienii. Pentru că chiar au de ce. Dacă erau orice altă nație, cei mai mulți aveau deja averea confiscată și jumătate din familie la pușcărie. Cum să nu fii mândru că trăiești într-o țară care-ți permite să fii șmecher?"