Thursday, 20 November 2014

One New Change: The Roof Terrace

Cum azi și mâine nu lucrez m-am apucat eu așa de dimineață să caut locuri din care pot admira Londra de sus, în afara acelora pe care deja le vizitasem. Și am dat peste acest mall aflat lângă catedrala St Paul. Pentru că terasa de pe acoperiș arăta foarte apetisant, m-am urcat în bus și m-am prezentat la fața locului. Am descoperit că aici sus poți servi masa sau te poți doar plimba și fotografia. Priveliștea este senzațională. Concluzia: deja sunt îndrăgostit total de Londra.

Când am ajuns în oraș am remarcat că nu mai aveam baterie la micuța cameră Nikon, așa că a trebuit să fotografiez tot cu telefonul. Însă voi reveni cu siguranță la această terasă. Mâine voi vizita și Tower Bridge (cu bateriile încărcate la propriu și la figurat), care mai nou are un nou geam - senzație prin care poți vedea Tamisa chiar sub tine, de la vreo 42 de m. Voi posta și poze de acolo, dar până una alta iată-le pe astea făcute azi. 

Fapt divers: deși ne apropiem de luna decembrie, tipesele de pe aici încă umblă pe stradă fără șoșete/ciorapi. Cu picioarele goale direct în pantofiori și papucei. Oare ovarele lor ce au de spus pe tema asta?







...și niște selfies total nereușite. În rest sunt sigur
că ați recunoscut obiectivele. Dacă nu, să vă fie rușine!