Sunday, 30 November 2014

Deguști vinul? Ești un snob.

Un snob constipat, în cazul în care faci asta fie la o degustare, fie la un restaurant, atunci când comanzi un vin. Știți de ce nu se degustă și alte băuturi în afara vinului? Ah, pentru că nu fermentează și nu-și pierd proprietățile? Posibil. Dar cel mai probabil pentru că societatea le percepe drept consumația bețivului ieftin și nu neapărat educat, în timp ce vinul ar fi pentru cei mai răsăriți dintre consumatori. 

Puține lucruri mi se par mai false și mai carbogazoase decât imaginea unui snob într-un restaurant care degustă vinul înainte să-l "aprobe". Aici întâlnim două categorii:

1) 99% dintre ei spun "Oh, da, minunat, acesta este!" și comandă toată sticla. La această categorie avem mai multe subcategorii: a) cei care habar nu au ce au gustat sau cum ar trebui să guste acel vin, dar se jenează să-i spună chelnerului "I'm good, no tasting needed, just pour the goddamn wine"; b) cei care nu se jenează, dar vor să pară connoisseurs; c) cei care chiar pot aprecia și diferenția vinurile. Punctul c) deține, desigur, cel mai infim procentaj.

2) Restul de 1% este reprezentat de figuriștii cărora o anume boabă de strugure nu le-a adus la orgasm papila gustativă și refuză vinul, cerând o altă sticlă. Aici s-ar putea apela la strategia Benny Hill pentru a-l testa pe ticălos: schimbi doar eticheta de pe sticlă și îi dai să guste iar.

"The Wine Snob, on the other hand, can sit judgmentally as a bottle is presented to him, watch intently as its contents are decanted and poured, swirl the liquid centrifugally in his glass, hold the glass up to the light, lower it under his nose, close his eyes, take a sip, pause in contemplation, open his eyes, and declare what he has just drunk to be “Complex, cola and pencil-lead on the nose, with leather, dust, barnyard, and raspberry on the mid-palate, and a medium-long, tannic finish”—and not only will this man not be led away in restraints to the sanitarium; he will find himself actually being admired for his taste and acumen."
Articolul integral aici.