Saturday, 15 November 2014

Cum s-a născut Clocks, în opinia mea piesa mileniului

Pentru că tot am pomenit-o de dimineață, fiind iar într-o fază din aia în care rămân cu ea în căști zile la rând. Dacă m-ai pune să aleg cea mai reprezentativă (și poate chiar și cea mai bună) piesă a mileniului pe care-l trăim aș alege Clocks fără ezitare. Din punct de vedere compozițional (muzică / versuri) consider că piesa asta atinge perfecțiunea. Așa că m-am gândit să-l întreb pe Martin cum naiba i-a venit geniala idee cu arpegiul banal de pian.

Și am găsit. Ne explică aici. Nici nu mă așteptam să fie altfel. Cele mai bune cântece se nasc chiar în felul ăsta: atunci când nu îți propui să compui ceva genial, ci pur și simplu te joci. Mai multe detalii găsiți și pe Wiki. Clocks are o armonie banală, formată din 3 acorduri. Nu avea nevoie de mai mult.

Te bântuie prin acel string arrangement de pe fundal, fără de care clapa lui Martin, oricât de mișto ar suna de sine stătător, n-ar mai fi avut același efect. Basul și toba se simt la fel de bine, iar ăsta e un lucru esențial când vine vorba de piesele memorabile. Identifici clar fiecare instrument din cadrul melodiei și te îndrăgostești de toate. Jon Buckland este discret pe parcursul piesei, dar iese la rampă minunat cu acel riff ca o cortină de final. Ce mai, orice ai schimba la piesa asta ar însemna s-o strici. Are atâta pasiune și intensitate, iar asta se vede cel mai bine în live-ul din Sydney de mai jos. Când îl vezi pe Martin cum dă din el la partea cu "nothing else compares" te lămurești cum stă treaba.

Pentru mine Clocks reprezintă un etern soundtrack al acestei vieți tot mai agitate pe care o ducem. Păcat că de când au scos piesa asta direcția lor a fost în jos, ca și în cazul U2.