Monday, 10 November 2014

Cum îți deschizi cont la o bancă din UK

E floare la ureche. Ai nevoie doar de un act de identitate și de o dovadă că locuiești aici. Proof of address, pe românește. Ei bine, dacă vă închipuiți că un contract semnat cu proprietarul și agenția imobiliară (una de renume chiar), dublat eventual și de dovada că ai plătit prima chirie și taxa agenției, reprezintă proof of bloody address, atunci vă înșelați. Trebuie să prezinți în schimb dovada că ți-ai plătit o primă factură (gazele, curentul, o prostie din asta) și atunci, în mod indubitabil, ești oficial chiriaș și locuitor al metropolei.

Păi cum, dom'le? Tu poate ai semnat un contract la oha și ai donat niște bani agenției și proprietarului, pe ochi frumoși așa, deși nu locuiești acolo. Logic, nu? Cum dracu' să dovedești prin fițuicile astea că trăiești în oraș? Dar când îți plătești curentul toate încep să capete sens. Ah, îl plătești abia peste vreo 3 săptămâni? Dă-l în mă'sa, contul bancar mai poa' să aștepte.

Fără mișto. Am fost deja la trei bănci și toate au procedura asta cretină. Sau dacă nu poți dovedi nici cu plata utilităților, poți în schimb să-ți faci carnet de conducere de UK, pe care ți se trece adresa, deși tu n-ai nicio treabă cu condusul prin oraș. Unchiul meu, care e la Londra de vreo două luni jumate, a apelat la acest giumbușluc doar pentru a-și putea face cont în bancă. Te doar bila, nu alta.

În altă ordine de idei, aseară am ajuns din nou în Covent Garden după 2 ani și în același loc, costumat la fel și cântând exact aceeași piesă, am dat peste același chitarist. O fi împăiat, cu ceva baterii și difuzoare pe dinăuntru? Oricum, destul de mișto faza, mai ales că era vorba de U2 - One. Am pus pe Facebook pozele care atestă această coincidență. Aici vă las cu una făcută azi dimineață, în timpul unei plimbări pe la marginea cartierului meu, când deodată mi-a apărut la orizont The City of London's skyline, condimentat cu una bucată Ciob. Specific asta pentru că The Shard este despărțit prin Tamisa de ceea ce numim cartierul financiar The City. Doar știți că sunt fascinat de treburile astea. Poza nu face dreptate imaginii reale, e lesne de bănuit.

P.S. Diseară încep deja al doilea job, după doar două zile petrecute la primul. Bine măcar că pe latura asta lucrurile se mișcă mai repede.