Wednesday, 12 November 2014

Barman pentru două zile

Ăsta a fost primul meu job din UK. Imaginați-vă numai: un tip care a avut doar desk jobs (ultimele trei chiar în cadrul unor firme de renume), se parașutează în Londra și 4 zile mai târziu începe să lucreze ca barman, deși nu mai făcuse niciodată așa ceva. Ca să fie tacâmul complet, cele două seri în care am lucrat ca barman au fost cele de vineri și sâmbătă, atunci când afluența clienților este maximă.

După un instructaj cât se poate de sumar am intrat direct în pâine. Experiența avea să fie una cât se poate de interesantă, dar și consumatoare de nervi și chiar problematică. Acest restaurant / pub / discotecă (nu știu exact unde să-l încadrez) este situat într-o zonă a Londrei care mustește de români. Fără exagerare, 8 din 10 clienți erau de-ai noștri. În ceea ce privește personalul, procentajul ar fi cam tot pe acolo. Prin urmare aveam senzația că lucrez în România. Hai să zicem că asta n-ar fi o problemă, dar calitatea umană (indiferent de naționalitate) cam era. Cocălărei, șmecherași, țigănoși, bișnițari, piți ieftine. Cam în zona asta ne învârteam. Bătăile se pare că erau la ordinea zilei, însă exista pază. Cei cu sângele înfierbântat se puteau cafti în voie doar în afara barului.

Am realizat repede că nu voi prinde purici în acest loc. Mi-am făcut treaba bine, fără să încurc comenzi, fără să sparg nimic și fără să frec menta. Normal, nemulțumiri și probleme au existat, fie din partea clienților, fie din partea staff-ului. Am avut probleme cu un românaș șmecher, care intuind că-s nou pe acolo a încercat o mică jonglerie, spunându-mi "Păi ți-am dat 20 de lire acum 15 minute. Nu mi-ai adus nici berile și nici restul!" Să moară mă'sa? Păi hai să vedem pe camere la o adică. În mod cert, oricât de aerian aș fi fost eu ca bartender 100% novice, nu aș fi făcut asta, pentru că reținusem cât se poate de bine procedura standard: iei comanda, prepari băuturile, i le pui în cap (adică i le oferi, desigur), introduci comanda în aparat și abia apoi îi iei banii. În niciun caz nu aș fi luat eu lirele ăluia așa de nebun, înainte să efectuez aceste operațiuni. Până la urmă managerul localului a aplanat cumva situația, primind (zice el) amenințări cu bătaia. The Bartender and the Thief, cum ar spune Phonics. Mișto!

Asta-i partea cu englezu' haios și shot-urile oferite
Personalul nu prea are răbdare să-ți explice multe, trebuie să prinzi totul din mers. E de înțeles până la urmă. Din fericire erau mulți clienți de-ai casei, care erau maleabili cu ăla nou lipsit de experiență, ba chiar îmi explicau cum să le fac băuturile.

E de apreciat faptul că ești plătit la oră, chiar și în perioada de probă fiind. Muncești undeva doar 2 ore? Trebuie să încasezi cel puțin 14 lire, dacă luăm în calcul salariul minim. Iar dacă nu ești astfel răsplătit trebuie să-ți ceri banii câștigați pe merit. Altă parte bună: free booze. În prima seară am băut câteva Jäger shots, unul fiind oferit de către un englez foarte simpatic, care se pilise serios și mă tot încuraja prin gesturi largi la modul "respiră, chill, e totul ok, o să le prinzi tu".

Părți nasoale? Pe lângă cele pe care le-am expus mai sus ar mai fi faptul că ieșeam la 2.00 dimineața și până acasă mai făceam vreo oră jumate cu două autobuze de noapte. Fuckin' London, man. De taxi nu se punea problema, ar fi însemnat să aduc bani de acasă pentru a munci acolo. În ultima noapte s-au bușit două mașini cu români, în fața barului. A ieșit cu scandal. Practic acolo era ca în filmul High School High, numai că într-un local, nu la liceu.

Ce am mai remarcat? Nu am dat nici măcar peste un bărbat adevărat care să comande un Jack Daniel's sec, fără gheață. Ce să le ceri acelor melteni? Ei vroiau doar whisky cu gheață și cola. Încă ceva: chicks dig bartenders. Și, cel mai important: nu am avut nicio problemă de "cădere a rangului", pentru că am venit în Londra și am luat-o de jos, servind la bar și strângând paharele și scrumierele de pe mese. Rușinos era când frecam menta în România, nu acum. Deci nu la asta m-am referit mai sus când am spus că nu vreau să prind rădăcini în acel local. Atâta vreme cât îți faci treaba, ești respectat (aici includ atitudine + plată), ai timp liber, totul e în regulă. Cu două astfel de joburi, făcute în paralel, îți poți permite o viață decentă în cel mai scump oraș al planetei.

După cele două nopți petrecute în localul respectiv am primit un nesperat și chiar nesolicitat transfer într-un restaurant diametral opus, calitativ vorbind. Ăsta chiar merită menționat și am spus staff-ului chiar din prima seară că îmi voi aduce prietenii acolo. Este vorba de La Cage Imaginaire din Hampstead (super fain cartierul, relativ aproape de mine; are străduțe înguste în pantă, multe coffee shops și priveliști senzaționale asupra centrului Londrei). În acest local te simți ca în filmul Chocolat, nu ca în High School High și deja pot spune c-am impresionat plăcut niște old ladies. Voi povesti mai multe despre cu altă ocazie.

Închei cu un pont folositor primit de la un mare cunoscător al limbii engleze, care atunci când conversam cu o italiancă în pub și îi spuneam că în italiană "I know a few words and expressions only" a izbucnit așa ca pentru el "Bă, da' tu nici engleză nu știi bine. Se spune "a couple of words"!" Wow. Ține-o tot așa, prietene. "Ă capăl" să fie, cu accent de moldovean mai ales.

Ar mai fi fost chestii de povestit, dar dintr-un bizar respect profesional le țin pentru mine.