Monday, 15 September 2014

Dan Byron avea dreptate în privința fanilor U2

În urmă cu trei ani m-am referit la un interviu foarte bun cu Byron. Singura secțiune cu care nu făceam click era cea în care se lega de admiratorii U2, pe care îi considera cam fanatici.

"U2 au fani care dacă te aud zicând ceva rău de Bono, ar fi în stare să te pocnească."

Asta spunea Dan în interviul respectiv, deși în articolul meu citasem o altă declarație. Am ajuns să-i dau dreptate, după ce am studiat multe reacții ale fan(atic)ilor odată cu lansarea noului album U2 și apariția recenziilor aferente. 

Am fost foarte neplăcut surprins să descopăr că, în proporție de 90% aș spune, orice critic la adresa noului album U2, fie că este ziarist, blogger sau un simplu comentator pe un forum, este catalogat drept hater, troller, moron, lipsit de gusturi muzicale, este înjurat sau acuzat că nu a ascultat de fapt albumul. Mi s-a întâmplat și mie de câteva ori, iată un ultim exemplu. Acești orbi admiratori (poate că așa eram și eu în trecut, mea culpa just in case) sunt incapabili să accepte faptul că sunt oameni care nu gustă câtuși de puțin direcția în care s-a îndreptat U2. Însă mulți dintre acuzați nu detestă U2 neapărat și nici nu au idei preconcepute în ceea ce privește trupa. Ei pur și simplu nu se mai pot regăsi pe acest drum. Este și cazul meu. Vă dați seama cât de bizar și revoltător este să mă acuze un pulete din ăsta ignorant că-s hater, după ce vreme de atăția ani am încercat să promovez U2 în România așa cum poate nimeni altcineva nu a mai făcut-o?

Mi-am spus clar opinia în ceea ce privește acest album săptămâna trecută. Mi-o mențin și nu mi-o voi schimba. De data asta nici măcar nu mă mai pot forța în ideea de a mă putea păcăli cumva, după ascultări repetate, că albumul e ok. Materialul ăsta e șait, așa pe "irlandeză". Shite. Nu poți vorbi despre aceleași teme după 30 de ani. Bono este deja la al 5-lea cântec explicit despre maică-sa, după I Will Follow, Tomorrow, Lemon și Mofo. Bașca faptul că trimiteri mai sunt și în alte piese. Odihnească-se în pace, dar au trecut 40 de ani de la moartea ei. Hai să inventăm și alte versuri. Dar nu despre Joey Ramone, că și despre el ai mai scris. Și despre bombele din Irlanda și despre inocența copilăriei. Și despre nevastă la fel. Ai mai scris despre toate astea.

Practic întregul album reprezintă, din punct de vedere liric, o mare repetiție, care nu poate însemna decât un singur lucru: Bono și The Edge suferă de o acută criză de idei. Sunt fumați până la filtru. Creativitatea lor este zero, iar eu, ca ascultător și admirator de o viață al trupei, mă simt insultat când Bono mi se vaită iar c-a pierdut-o pe maică-sa și-mi declară a paișpea oară eterna dragoste pentru nevastă, sub ridicola mască "nu știu despre ce pana mea să mai scriu, dar declar că-i cel mai intim album al meu, deși i-am mai aburit cu asta și în trecut, și astfel le-am luat fața". 

Criza asta de idei lirice ar fi putut fi compesată printr-o muzică bună, printr-un rock adevărat, antrenant sau meditativ. Dar în loc de asta ni se servește un pop de plastic, fals, prefabricat, făcut în grabă și lipsit de suflet. Vorba unor "haters" din ăștia, chitara lui Edge din prima piesă zici că a fost scoasă printr-un amplificator de jucărie. Bașca faptul că aduce cu Vertigo și Get On Your Boots. Ciorba e reîncălzită și din acest punct de vedere. Iar versurile în sine, lăsând la o parte discuția pe fond legată de tematică, sunt deseori stupide.

O spun răspicat: aș pefera ca U2 să se retragă decât să mai lanseze astfel de materiale parodie. Poate că ar fi trebuit să facă asta în urmă cu 10 ani. Exceptând Mercy și Sometimes You Can' Make It On Your Own m-aș putea lipsi de orice piesă de pe ultimele trei albume, ba chiar aș fi rămas cu o imagine mult mai bună despre trupă dacă ar fi agățat instrumentele în cui după Vertigo Tour. Ultima impresie contează de regulă mai mult decât prima. Puteți face și voi acest exercițiu de imaginație: care ar fi fost impresia voastră de ansamblu despre trupă dacă ea se retrăgea decent prin 2005-2006 sau chiar mai devreme?

Și hai să nu fim ipocriți și să-i mai transmitem ceva împăratului gol: vocea lui Bono e cam praf din epoca PopMart încoace, adică de vreo 17 ani deja. Pe scenă cântă chinuit, de parcă ar avea hernie. Nu e vina lui, există motive pentru asta, dar nici nu putem ignora acest aspect. Când nu mai ai voce, versuri, tematică, când nu mai ai o atitudine relevantă, nici mesaj și nici muzică, nu prea mai ai nimic de fapt. A, ba da. Ai marketing, ai fanatismul admiratorilor nostalgici din toată lumea și încă profiți de inerția gloriei de altădată. Adică a dispărut esența și a rămas ambalajul. 

M-am întins mai mult decât planificasem și am cam deviat de la subiect. Problema pe care doream s-o semnalez acum constă în această mare masă de îndoctrinați care ar aprecia U2 și dacă trupa s-ar da pe manele, hip-hop sau trance. Ei ar linșa orice necredincios care își permite s-o critice. Această atitudine nu este deloc constructivă și, printre altele, nu face decât să îndepărteze persoanele cerebrale și obiective de fenomenul numit U2. Și da, atitudinea asta arogantă de tipul "we're the biggest and the hottest shit no matter what crappy we sound and whatever the fuck we're doing", pe care o afișează U2 (și mai ales narcisistul Bono), a început să mă deranjeze și pe mine. Infatuarea trebuie susținută de ceva concret, trebuie să ai cu ce, altfel ești penibil. 

S-o lămurim și cu descărcarea forțată: albumul este în cloud. Nu ești obligat să-l descarci. El s-a salvat doar în iPhone-urile ălora care au ceva setare cu descărcări automate, dar și în acest caz poate fi șters (detalii aici). Dar una peste alta este cam intruziv ce a făcut U2. Mai ales că albumul (nedescărcat în telefon chiar) începe să ruleze din cloud dacă pui muzica pe shuffle. 

La final vă las cu câteva glumițe care circulă pe net:

1) WARNING: DO NOT click on links offering free downloads of the new U2 album. They lead to free downloads of the new U2 album!

2) The new U2 album is for free. In other words, it is pro Bono.

3) Songs of Innocence is worth every penny you payed for it!

4) Evolution of music sales:
1. Pay a lot
2. Pay a little
3. Pay anything
4. OK fine, just pay once a month
5. Fuck you, now you own a U2 album!

5) Won 50$ from a bet I had with my mum that I could magically make a U2 album appear in her phone. Little does she know that Apple were just sneaky motherfuckers.

56) This is the best U2 album in years! (nu-i glumă, dar e bună: văd deseori inepția asta... păi da, de 5 ani jumate U2 chiar nu mai scosese nimic...)