Saturday, 13 September 2014

Cred c-am devenit fan Olivia Wilde

hqwallbase.com
Am uitat-o deja pe Emily Blunt. Pe Olivia Jane Cockburn (Wilde e nume de scenă, inspirat de la nenea Oscar, Olivia având origini irlandeze) am remarcat-o pe la sfârșitul anului 2011, în Cowboys & Aliens, deși o văzusem și anterior. Ei bine, se pare că de atunci am vizionat vreo 12 filme cu ea, dintre care 4 chiar în acest weekend. Povestim imediat despre ele, pentru că toate mi-au plăcut și le consider subestimate pe IMDb. 

Admirația mea declarată a evoluat în acești ani de la "această Olivia Wilde devine tot mai interesantă" la "o prefer în detrimentul lui Michelle Monaghan", pentru ca acum, după ce tocmai am văzut-o în Third Person, să mă declar atât fanul calităților ei actoricești cât și senzualității deopotrivă.

Da, cu Third Person trebuie să deschid această serie. Este făcut de gagiul care a realizat și Crash, așa că servim iarăși povești care se întrepătrund. Sau poate că nu fac neapărat asta (interpretați voi la final). Distribuția este senzațională: Oliviei se alătură doi dintre cei mai dandy gentlemen de la Hollywood, Liam Neeson și Adrien Brody (acest domn are toate șansele să ajungă un mare clasic), Maria Bello, Kim Basinger, James Franco (un pic supraestimat tipul) și Mila Kunis, care nu mai mă dă pe spate ca femeie, dar începe să-mi placă tot mai mult ca actriță. În film joacă și Moran Atias, un model care a fost cuplat cu Mutu pe vremea când respectivul juca la Chelsea. Și nu se prezintă deloc rău.

zimbio.com
Mi-a plăcut mult sarcasmul lui Brody și atmosfera italiană (filmul este tras în mare parte la Roma și prin niste orășele italiene, dar și la Paris și New York). Liam Neeson și Olivia fac un cuplu foarte reușit, în ciuda celor 32 de ani care-i despart. Apreciez și faptul că filmul, cel puțin în percepția mea, reușește să te provoace fără a fi pretențios sau artsy. Nota 7+.

Și uite așa, după ce am văzut acest film, am constat că descărcasem și The Incredible Burt Wonderstone, tot cu Olivia, alături de cei doi Steve, Carell & Buscemi, de Jim Carrey și regretatul James Gandolfini (pentru toți acești comici luasem de fapt filmul). M-a amuzat mai mult decât mă așteptam, având câteva faze și replici seci, a la Naked Gun. Iar Jim este adorabil ca întotdeauna, indiferent de stupiditatea rolului pe care-l joacă. Nota 7.

Deja eram lovit de fiorul Wilde (sorry, Oscar, nu la tine mă refer) așa că mi-am luat și Drinking Buddies, un film la adresa căruia fusesem reticent inițial. Nu e de Oscar (nope, maestre Wilde, nici de data asta nu mă refer la tine), dar m-a surprins destul de plăcut, printre altele și pentru faptul că scenariul părea foarte previzibil, dar într-un final nu s-a dovedit așa. Morala filmului: bărbați, nu intrați în friendzone! În film apare într-un rol secundar și partenerul de viață al Oliviei, Jason Sudeikis. Nota 6+ (pentru film; Jason ia notă mai mare pentru gusturile la femei).

Mi-am încheiat weekend-ul cinefil cu un film abia lansat și cam woodyallenish așa, numit The Longest Week. Dar, slavă domnului, Allen nu joacă în el. Este tras la New York (orașul natal al Oliviei, aplauze!) și mă provoacă să scriu în curând un articol despre principiul "bros before hoes" (pe care eu nu prea-l aplic). Nu vorbim aici de o comedioară romantică standard, așa că-i de bine. Nota 7.

Olivia Wilde poate fi urmărită pe Facebook și pe site-ul ei despre Conscious Commerce. E o creatură încântătoare, ce mai. Și cred că posedă ce-i trebuie pentru a câștiga premii notabile în cinematografie.