Monday, 1 September 2014

Badea rezolvă bikeri băsiști (III)

Hai să încheiem subiectul ăsta. Văd că Badea s-a retras și face iar emisiunea indoors, a abandonat boscheții. Sigur a oferit o explicație ipocrită și penibilă pentru asta, dar ea mi-a scăpat (mai bine). Ceva cam în genul ăsta de ipocrit și penibil. Ne-a anunțat sictirit că nu se va mai referi la bikeri și nici nu-i va mai băga în seamă pe viitor, de parcă ăia l-au provocat pe el, nicidecum invers. Se pare că instinctul de conservare începe să-și facă treaba. Cireașa de pe tortul ridicolului e însă asta:

Badea s-a dat de ceasul morții ieri să posteze diverse clipuri care prezintă interacțiunea "completă" cu motocicliștii, din care, vezi doamne, aceștia din urmă ar fi tăiat "cu ticăloșie". Prin urmare postează clipulețe cum ar fi ăsta. Așa, și? Are senzația că pare mai puțin jenant și căcat pe el, în condițiile în care era înconjurat de amici din Antena 3, de polițiști și de jandarmi? Căcuța din pantaloni (asta e expresia lui și a fanilor lui) e la fel de mare, nu mi-am schimbat deloc impresia. Din contră, remarc din nou cum zmeul de pe ecran încerca acum s-o dea la pace, ca un pisoi timid. Rețineți că ăsta e Badea care spunea că îi vrea pe bikeri morți în chinuri, că le rupe capul, că intră la răcoare din cauza lor și că-i caută acasă. Făcea chiar apel la "lașul cu puța mică" să se întoarcă. Păi s-a cam întors, iar Badea, care anunța că-l așteaptă singurel și cu mâinile goale, a chemat poliția și jandarmii. Tupeul i s-a ofilit precum țeava puștii în desenele animate.

Ăsta e contextul în care vorbim, de asta e Badea demn de tot disprețul și de toate miștourile. Iar în clipul postat de clown-ul Antenei 3 văd cum dă mâna cu ăia pe care i-ar fi vrut morți, ba chiar bravează cu acest gest de căcăcios (da, este un gest de fricos care bate în retragere, în acest context). Deci unde e furia aia? Ce s-a întâmplat cu acel curaj fără margini etalat de Van Damme din Balta Albă?

Nici nu fac referire la bătaia în ring pe care ar fi stabilit-o cu unul dintre bikeri, pentru că ori nu se va întâmpla, ori va fi un fake. Adică așa de ochii lumii, cum s-a bătut și cu Doroftei. Pariez pe ce vreți. Badea aproape se bate cu toți, dar de fapt nu se bate cu nimeni (culmea, am mai postat acest articol pe blog în urmă cu mai mulți ani, dar el este la fel de valabil). Nici nu trebuie să se bată, să nu fiu înțeles greșit, dar nici nu trebuie să facă atâta paradă verbală cu asta, constant, agresiv și vulgar, ca un puști obsedat de filmele "cu bătăi". Pentru că, iată, când băiatul e luat la concret descoperim că puța mică e în pantalonii lui, nicidecum în cei ai motociclistului.

Așadar sictir cimpanzeului. Sper că zvonul ăsta se va adeveri.