Wednesday, 13 August 2014

Intoleranți cu lipsa de toleranță

Ieri m-am trezit cu patru comentatori pe blog care s-au apucat să mă frece la icre pe motiv că l-aș fi făcut gay pe Brian Molko și că, implicit, sunt homofob. Pentru respectivii conta prea puțin că articolul cu pricina era de fapt plin de elogii la adresa lui Molko și a trupei Placebo. Cu siguranță ar conta prea puțin și faptul că am vorbit de atâtea ori în termeni elogioși despre această formație. Acești brainless groupies care pozează în spirite libere și tolerante s-au blocat pe fraza de mai jos și au vrut să-mi dea cu ea în cap:

"Brian Molko, deși e cât se poate de gay chiar și la modul figurat (voce, look), 
a compensat strălucit prin alte aspecte."

În discuția cu acea groupie care m-a abordat inițial am explicat ce-i cu fraza asta, așa că nu mai insist. Mi se rupe total dacă acest Brian și-o trage și în funduleț din când în când. Mie îmi place ca artist. Mi-ar plăcea chiar și mai mult dacă nu s-ar prezenta atât de gay (pleată de femeie, voce de castrat), dar ăsta e un aspect absolut secundar. Iar prin gay înțeleg aici lipsa masculinității și nu orientarea sa sexuală. 

Copii, eu sunt fan George Michael. Îmi place și ca artist și ca bărbat (nu, nu la modul ăla). Ia uite, am vorbit și despre el de nu-ș' câte ori aici pe blog, ba am fost și la concert în primele rânduri. Aveți impresia că, homofob fiind, aș putea să-i fiu fan? Există însă o diferență între George și Brian. Strict din punct de vedere al prestanței:



Vedeți? E ca în acele foto-bancuri cu "men... what the fuck happened?". Nu-s dubii cine-i fetița, dacă cei doi decid să se iubească. GM este mascul. În modul, nu doar într-o ipotetică acuplare cu Brian. Este un mascul elegant, întotdeauna un macho. M-aș face oricând George Michael atunci când cresc mare. Molko în schimb este un fătălău. Pe el scrie FAG de la o poștă, dar asta nu înseamnă că nu mai pot dormi din cauza asta și cu atât mai puțin că nu-s admiratorului artistului de la Placebo. Dar dacă tot am fost nevoit să insist pe acest aspect, mai spun că nu contează ce faci între cearșafuri, dar în general dă prost ca un bărbat să se prezinte ca o pizduță. Că nu vreți voi, toleranților, să acceptați asta, e o altă poveste. THIS is gay for me. Atitudinea. Altfel spus: poți fi gay chiar și când ești straight. Numai despre asta e vorba. 

Și abia acum ajungem la ceea ce vroiam să spun de fapt. Mă amuză oarecum această ipocrizie a celor care o ard toleranți. Ei de fapt tolerează doar ce le convine lor și militează pentru ca alții să tolereze ceea ce nu le convine ălora. Ați prins ideea sau e nevoie să repet? Acești hippies sunt de fapt intoleranți cu lipsa de toleranță a altora, iar ăsta este un paradox, mai mult sau mai puțin. Dacă ai fi tolerant pe bune, așa cum strigi în gura mare, ai tolera faptul că alții sunt homofobi. I-ai ignora, atâta vreme cât nu te atacă nici pe tine și nici pe acei queers pe care-i iubești. Nu te-ai tura ca o cață isterică la cel mai mic semn că cineva ar fi spus ceva despre comunitatea gay. Asta nu e toleranță. Exact așa sunt și acei iubitori ai maidanezilor care se dau mari creștini în timp ce aruncă blesteme la adresa altor oameni. 

Despre cât de ipocrită este toleranța în acest context vă invit să citiți asta și asta

"I don’t believe in tolerance. I believe in liking some people, disliking others, and making no secret of either. I think it’s a simple philosophy, and it’s much more honest stance than “tolerance.” 
I also don’t like the implied conditions in the “pro-tolerance” view of the world. For example, I will never tolerate gay people. How can I? I don’t hate gay people, so there’s nothing to tolerate. Toleration always implies that the other person is doing something I should be annoyed about, but by tolerating it and holding in these negative feelings, I’m somehow nobler than the person who voices their opinions honestly. 
That’s a load of bullshit. It’s incorrect twice over. It’s wrong in that no one has any legitimate reason to hate gay people, and it’s wrong in that it’s dishonest for someone to hide their true feelings. People should express what they really believe, not self-censor themselves into appearing to be a better person than they actually are. What’s more, if we encourage people to hide their bigotry, we’re inviting a whole host of other problems, primarily focused on the breakdown of dialogue between opposing views."