Monday, 9 June 2014

Două idei despre călătorii

O prietenă mă întreba, după ce a citit acest articol, de ce aș vizita un loc de mai multe ori. Vorbeam de asemenea cu altcineva care îmi spunea că oricât de mult i-ar plăcea un oraș, o țară, o coastă, o plajă etc., nu va reveni acolo decât după ce va fi vizitat toată lumea sau, cel puțin, tot ce dorește să vadă din lumea asta mare. Nu pot decât respecta și înțelege total un astfel de punct de vedere, dar asta nu înseamnă că și eu procedez la fel.

Cred că e o chestie de conjunctură, în primul rând. De exemplu eu am ajuns în Londra în doi ani succesivi, după ce am postat articolul la care fac referire la început. Asta, printre altele, pentru că sora mea locuiește acolo. M-am plâns că am vizitat una dintre cele mai tari metropole ale lumii de două ori și că n-am apucat să văd și restul planetei? Nici vorbă. În Budapesta am ajuns de 4 ori, pentru că în primele două dăți am mers acolo în diverse circuite turistice, iar în ultimele două pentru că am vrut să savurez orașul pe îndelete. Și tot așa. Mai mult decât atât, uneori îți place întratât o destinație încât te întorci acolo, nu doar o dată. Nu văd nicio problemă în asta. E chestie de preferințe.

Pozat sămbătă (http://www.latonnarella.com/en/index.php)
Cea de-a doua idee despre care vreau să vorbesc pe scurt este alegerea hotelului. Un rating de 3* e suficient, cel puțin pentru mine. N-am nevoie de lux, ci doar de un loc unde să-mi las bagajul, să fac duș și să dorm. Amplasarea unui hotel contează mai mult decât condițiile oferite în interiorul său. Prefer unul cât mai central sau cât mai strategic așezat. Sau fie, pot alege să dau mult pentru o cazare într-un hotel "modest", amplasat pe stâncă, din a cărui cameră să am senzația că pot sări în mare, decât pe o fiță situată la dracu' în praznic. Depinde însă și de anturaj. Dacă mergi cu logodnica a room with a view poate conta, dar dacă ești cu gașca vă puteți mulțumi și cu vederea aparatelor de aer condiționat și a tomberoanelor din spatele hotelului.

Voi ce fel de turiști sunteți? Am mai pus poze din Italia aici.