Monday, 2 June 2014

Cartolina da Positano

Ieri ne-am petrecut ziua într-un orășel fabulos, construit practic în stâncă. Chiar și drumul dintre Sorrento și Positano este o mică aventură în sine, atât prin periculozitatea sa, cât și prin peisajele oferite (la un moment dat pământul se îngustează atât de mult încât vezi marea pe ambele părți). Casele și hotelurile îți dau impresia că se pot prăvăli oricând în mare și te întrebi cum naiba au reușit să le construiască acolo.

Orașul are o atmosferă de vis și este înțesat de trepte. Uneori nu mai realizezi dacă următorul șir de scări reprezintă drumul pietonal sau te vei trezi în curtea vreunui localnic. Înghesuiala asta este efectiv minunată, străduțele și gangurile sunt extrem de înguste, sfidând chiar și locurile similare peste care dădusem în Grecia, de exemplu. Plaja este paradoxal foarte intimă, nu simți că te sufocă nimeni. Iar soarele a fost blând și suportabil, dar aici "e de vină" acest început de iunie.

Singurul inconvenient este oferit de transport: autocarele vin la intervale destul de mari și sunt implicit full (am stat în picioare și la dus și la întors, având parte de un serios workout pe serpentine, prin simplu fapt că busul trăgea de mine în toate părțile). Mâine va fi un pic mai hardcore, pentru că din Sorrento mergem până în Amalfi, adică la vreo 20 de km după Positano. Probabil veți primi o cartolina și de acolo. Există și posibilitatea să te deplasezi cu vaporul pe ruta Sorrento - Positano - Amalfi și retur (vom opta pentru asta la întoarcere).

Apropo, ați văzut Under the Tuscan Sun? Nu m-ar fi deranjat să dau peste Diane Lane prin Positano (nu suntem în Toscana, dar făcuse și ea o escapadă). În orice caz, mă puteți crede pe cuvânt, la modul recomandare: dacă nu știți unde să vă faceți luna de miere, încercați coasta Amalfi. Ca în majoritatea cazurilor de acest gen, fotografiile, clipurile și poveștile turiștilor nu fac dreptate acestui loc.