Thursday, 5 June 2014

Cartolina da Capri

Dacă iei vaporul din Sorrento ajungi pe insula Capri în vreo 35 de minute. Pare simplu, dar ieri dimineață am cam bombănit când ne-au trebuit câteva ore și vreo patru titipârțuri (a se citi bus de la hotel, taxi, vaporetto și apoi iar bus prin Capri după o amețeală prin port) pentru a ajunge în Anacapri, sus în deal. Ceea ce aveam să descopăr însă pe aici, dar mai ales și mai sus de Anacapri, după un urcuș fabulos cu telescaunul, a șters instant orice urmă de stres. 

Norii care se vedeau sub noi, albastrul infinit perfect, stâncile din hăurile ce se căscau abrupt și liniștea ireală de deasupra mării mi-au adus aminte de acel citat pe care l-am mai menționat aici pe blog. Parcă nicăieri nu am trăit aceste vorbe atât de autentic așa cum am făcut-o ieri în Capri:














Ultimele două fotografii sunt făcute în Capri (adică în comuna în sine) și editate cu o aplicație despre care voi vorbi cu altă ocazie. Am pozat cu un Nikon banal și cu un Galaxy S4, iar la finalul excursiei voi avea de sortat și editat peste 1.000 de fotografii. Voi posta o parte dintre ele pe pagina Facebook a blogului

Pe insulă există un funicular, similar cu cele din Budapesta și Barcelona. Este foarte practic. Urcușul cu telescaunul din Anacapri către vârfurile insulei este extrem de relaxant, dar totuși nerecomandat celor care au rău de înălțime. O tură ține 13 minute și echivalează cu o diferență de nivel de vreo 280 de metri. Problema nu e reprezentată prăpastia de sub traseu (treci practic peste curțile și grădinile localnicilor, mai că-ți vine să sari în ele), ci de ce se apare la orizont. La un moment dat vedeam norii undeva sub nivelul nostru, iar un munte din mare apărea practic peste ei. Indescriptibil. 

Inutil să mai menționez că atât Capri cât și Anacapri sunt două orășele splendide, având acel dolce far niente cum numai în Italia găsești. Credeam că Positano va reprezenta perla acestei excursii (este considerat, de altfel, perla coastei amalfitene), dar insula Capri l-a surclasat. Oricum, în Positano o să mai dăm o fugă mâine. Însă aici pe blog voi reveni cu imagini și povești din Napoli.