Saturday, 10 May 2014

Sunt un hater frustrat

M-am gândit așa: atâta vreme cât nu poți critica pe nimeni și nimic fără a primi eticheta de frustrat, hai mai bine să-mi asum asta direct ca să terminăm odată discuțiile. Nu știu dacă ați remarcat, dar vă asigur că reacția cea mai frecventă în fața unei persoane critice este asta: "Ha, e un frustrat". Se pare că nu poți fi în dezacord cu cineva sau nu poți fi sarcastic fără a fi considerat un hater. Prin urmare eu recunosc: sunt un hater frustrat, deși pentru unii ăsta e un pleonasm.

Am primit foarte recent etichete de genul ăsta (e drept, exprimate mai finuț, dar asta era ideea), de la niște femeiuști care au aterizat pentru prima oară pe acest blog. Ele nu aduceau contraargumente criticilor mele, ci doar decretau frustrarea mea. Una chiar susținea că doar cei care sunt perfecți (adică nimeni, adăuga ea) au dreptul să critice. Vedeți voi, dacă eu o numesc acum proastă și ipocrită pe ființa asta înseamnă că sunt frustrat, nu? Păi cum altfel s-o numesc? Dacă ar fi după ea am trăi într-o lume flower power, cu floricele după urechi și am cânta non-stop la harpă. Nimeni n-ar mai înjura pe nimeni, am fi cu toții maeștri spirituali imperturbabili, satira ar dispărea, sute de volume și reviste ar fi arse în piețele publice, ne-am îmbrățișa vecinii maneliști care ne poluează fonic și le-am spune "Nu-i nimic, vecine, dă-o chiar mai tare", ne-am diviniza politicienii, ne-am adora șefii și colegii de birou și așa mai departe. Exact așa cum mă gândesc că procedează această prostuță, pentru că ea nici măcar în gând nu înjură, nu critică și nu dezaprobă pe nimeni. Vai, cum se poate? Ea nu este perfectă, prin urmare nu-și permite să critice!

I-am trimis articolul ăsta, poate bagă una alta la cap, deși mă îndoiesc. Nu-i scris de mine, așa că dați click cu încredere. Îl mai promovasem aici și poate chiar o s-o mai fac, pentru că este foarte bun. Dreptul la critică ar trebui să fie în mare parte incontestabil. Da, în mare parte, sunt și excepții. Prima ar fi că nu te pot critica pe tine că te scobești în nas în public dacă și eu fac asta. Întâi mă corectez pe mine și abia apoi îți atrag atenția și ție. Altfel sunt doar un ipocrit. Mulți confundă treaba asta cu principiul enunțat și taxat de criticul.ro în articolul de mai sus, anume "nu ai dreptul să critici dacă nu poți face tu mai bine". Păi atenție la nuanțe. Una e să critici pe cineva pentru ce faci și tu la fel de prost deși ai putea evita asta, și alta-i să nu poți critica un profesionist doar pentru că tu nu ai nicio competență în domeniul respectiv, asta neînsemnând că ești retardat și nu remarci incompetența sau reaua-voință a respectivului. Am mai atins această temă.

Și piticotul gratis a scris un eseu haios și foarte adevărat despre "haters". Vă invit să-l citiți, deși poate că nu-l veți digera. Una peste alta eu zic așa: la rândul meu i-am înjurat pe alții numindu-i frustrați, dar ăsta nu e neapărat un defect. Trebuie privită în context treaba asta. Tu poate consideri că mă insulți numindu-mă frustrat atunci când critic ceva sau pe cineva și poate că sunt într-adevăr frustrat, dar cine nu e? Și de ce aș lua-o ca pe o înjurătură? Ce, tu nu ești frustrat că trăiești într-o țară de rahat, că dai peste cocalari la tot pasul, că te fute șeful cu fiecare ocazie, că n-ai puța sau țâțele mai mari, că nu ai bani, că te-a lăsat "curva aia" pentru altul și așa mai departe?

Da, fiecare dintre noi are cel puțin o mare frustrare, pe care o defulează ori de câte ori poate. Înainte de a numi un blogger frustrat, doar pentru că tu iei mai mult sau puțin personal un anume articol, ar fi bine să te dai un pas în spate și să încerci să percutezi câte principii și idei enunțate de respectivul autor sunt pertinente și pot rezona și cu tine la o adică. E mai constructiv să o arzi critic decât să te scalzi în complezență, să zâmbești forțat și să accepți tacit tot felul de mizerii.