Friday, 9 May 2014

Anouk: Soția nimănui, 17 ani mai târziu

O mai știți pe solista cu tupeu și atitudine din Olanda? Acum câteva săptămâni am dat iar peste ea, accidental. Credeam că s-a băgat la cutie dar nici vorbă. Anouk a scos album după album și nici în plan personal nu a stat degeaba: așteaptă al 5-lea copil de la al 3-lea bărbat. Nu-i rău! Dar în primul rând contează faptul că le zice de numa'.

Chiar și acum, după mulți ani, când iau chitara în brațe să zdrăngăn aiurea, printre riff-urile mele preferate este cel din Nobody's Wife, una dintre cele mai puternice piese statement din ultimii 20 de ani. La vremea lor mi-au plăcut și celebrele Sacrifice, It's So Hard, R U Kiddin' Me sau Michel (pe asta o ador chiar), dar până acum nu luasem la puricat toată discografia. Ceea ce am făcut însă recent, rămânând foarte plăcut impresionat. Anouk e susținută atât de o voce foarte faină, cât și de o super trupă. Chitariștii ei m-au cucerit, fie că vorbim de lead electric guitar sau de partea acustică. Avem balade super mișto, ritm, rock. Avem atitudine și personalitate.

Singurele albume de studio care nu m-au atins cu nimic au fost ultimele două, apărute în 2011 și în 2013. Aici Anouk a abordat un cu totul alt stil. Deloc de condamnat, e o mișcare îndrăzneață, doar că pe mine nu m-au prins. În martie anul acesta a scos un album live simfonic, că asta e moda dară. De altfel Anouk a lansat, pe lângă cele 8 albume de studio, și 4 albume live, dintre care vi-l recomand pe cel din 2008, Live at Gelredome. Și pentru că tot urmează finala Eurovision, să menționăm că anul trecut a concurat și Anouk, terminând pe locul 9.

Închei cu recomandări punctuale din categoria "melodii Anouk foarte mișto pe care abia acum le-am descoperit".

Time Is a Jailer (de pe primul album)

Make It Rain (live at Gelredome) - asta sună super pe acustică, în open chords (poate îi trag un cover)

If You Were Mine (live at Gelredome) - great piano theme

Falling Sun (dacă nu mă înșel ăsta-i live in Rotterdam from Anouk is Alive CD) - great acoustic guitar theme (aduce cu U2 - One)

One Word (live in Rotterdam)

Wigger (live at Symphonica in Rosso)

Și hai s-o încheiem rock: